Motanul încălţat

Cunoscuta poveste aparţinând celebrului Charles Perrault – Motanul încălţat, a fost dramatizată excelent de Trupa „Piticot”, într-un stil original şi prezentată în faţa unui public „piticot”, alcătuit din copii, mame, taţi, bunici etc., care au savurat şi s-au delectat cu isprăvile săvârşite de motan.
Spectacolul a avut loc la Casa Cărţii „N. Steinhardt” din Bistriţa, şi s-a bucurat de un succes deosebit, culegând multe „râsete” şi aplauze din partea micilor şi drăguţilor spectatori – copiii care s-au amuzat şi delectat copios, un spectacol necesar şi util.
În distribuţia celor două personaje au jucat, cu profesionalism şi convingător, fiind buni actori şi tineri înfocaţi în arta dramaturgiei – Mihai Amarie şi Mihai Vargoschi, două nume care promit mult.
De menţionat că acest spectacol este o producţie originală „Amare Art&Fun” şi are mare priză la public, mai ales la cei mici şi nevinovaţi, cu sufletul curat.

Comentarii

10/09/14 20:59
mihai

Daca acum un an făceam o echipa si un super spectacol pentru copii,acum de putin timp nu ne mai intelegem .Regret,dar nu pentru ca nu am prelungit contractul cu compania de teatru,unde am pus umărul cot la cot cu colegul meu de scena,ci faptul ca publicul care m-a asteptat sa mă vadă la spectacole,nu mă mai vad pentru o scurta perioada.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5