Marin Rus (PNL): Speranţa noastră este să se ţină cont de propunerile făcute pe seama proiectului legii sănătăţii

Preşedintele Comisiei de sănătate a filialei judeţene PNL B-N, doctorul Marin Rus, a făcut, vineri, într-o conferinţă de presă, o analiză a proiectului legii privind reorganizarea sistemului sanitar şi a formulat câteva observaţii fundamentale.

Doctorul Marin Rus acuză iniţiatorii că au lansat în dezbaterea publică proiectul în lipsa unor informaţii cheie, cum ar fi conţinutul pachetului de servicii de bază, normele de aplicare a coplăţilor în sistem, pe care urmează să le reglementeze ulterior.

,,Legea sănătăţii este o lege foarte importantă. Este a doua lege după Constituţie. De sănătate avem nevoie încă din prima zi când venim pe lume până la ultima zi când plecăm din această lume. (…)Nu s-a pomenit despre ce conţine pachetul de bază, de serviciile de care beneficiază o persoană asigurată. Legea trebuia să înceapă cu acest pachet de bază”, a afirmat Marin Rus.

Cu referire la privatizarea spitalelor, adică transformarea lor în fundaţii sau societăţi comerciale, preşedintele Comisiei de sănătate PNL B-N, Marin Rus, găseşte că procedura prin care administratorul va decide schimbarea statutului juridic al instituţiei este de-a dreptul neserioasă. Legea nu vorbeşte despre cum se face transformarea spitalelor în societăţi comerciale sau fundaţii.

Marin Rus mai susţine, că proiectul de lege arată preocuparea iniţiatorilor pentru privatizarea sistemului de sănătate, pentru preluarea controlului asupra patrimoniului spitalelor şi asupra caselor judeţene de asigurări de sănătate şi implicit pentru introducerea dintr-o dată în sistem, la nivelul întregii ţări, a unor entităţi private mari case de asigurări agreate de CNAS, stabilindu-le acestora o serie de privilegii, dar nu se fac precizări suplimentare asupra serviciilor furnizate.

De asemenea, doctorul Marin Rus consideră că cetăţenii sunt manipulaţi prin lipsa din spaţiul public a informaţilor detaliate despre cât costă, în prezent, intervenţiile medicale într-un spital public. Liberalul cere mai multă transparenţă a informaţiilor statistice despre starea de sănătate a populaţiei şi o dezbatere publică serioasă în care să se ţină cont de propunerile făcute.

,,Sunt multe propuneri venite pe seama acestui proiect de lege. În momentul de faţă se fac dezbateri în mediile profesionale. Speranţa noastră este să se ţină cont de ele într-o dezbatere publică serioasă. Degeaba propunem, dacă nu vor intra în noua lege”, a atras atenţia preşedintele Comisiei de sănătate PNL B-N, doctorul Marin Rus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5