Marian Sandu Nergoi, locul 1 la Campionatul Național de Cros! Aur, argint și bronz pentru copiii antrenați de Dragoș Mihali

Marian Sandu Nergoi, legitimat la CSM Bistrița și pregătit de antrenorul Dragoș Mihali, și-a adjudecat locul 1 la Copii 2, în cursa de 1500 metri la Campionatul Național de Cros de la Poiana Stampei. Samuel Rusnac a obținut locul 2 cu echipa, la categoria Copii, la 2000 m.
Nu în ultimul rând, Carla Roman, Izabela Rusnac, Daria Roman și Daria Bora au obținut locul 3 la echipe Copii 2, proba de 1200 m.
Felicitări atleților și antrenorului Dragoș Mihali!
Campionatul Național de Cros, competiție rezervată seniorilor, Tineretului (U23), juniorilor 1 (U20), cadeților (U18), juniorilor 3 (U16), Copii 1 și Copii 2 se va desfășura între 21-28 octombrie, la Poiana Stampei (Județul Suceava).
***

Au fost alcătuite clasamente la individual și pe echipe (masculin și feminin). Team-urile pot fi formate din maxim 4 atleţi și minim 3, din care punctează primii 3 sosiți. Pentru toate categoriile de vârstă, echipa câştigătoare este cea cu cel mai mic număr de puncte obținut în urma însumării locurilor ocupate de către fiecare component al echipei. În cazul egalităţii între două sau mai multe team-uri, se va clasa pe o poziție superioară formația al cărui ultim alergător luat în considerare a fost mai aproape de primul sosit. Distanțele pentru fiecare categorie de vârstă sunt următoarele: C 2 F – două tururi de 600 m; C 2 M – un tur de 1500 m; C 1 F – un tur de 1500 m; C 1 M – un tur de 2000 m; U16 F – două tururi de 1500 m; U16 M – două tururi de 2000 m; U18 F – două tururi de 2000 m; U18 M – trei tururi de 2000 m.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5