Local

Satul românesc tradițional, care a constituit matricea noastră, românească, nu a murit. El este prezent în muzeele etnografice ( iar în ultimii ani s-au înmulțit colecțiile muzeale locale menite să...
Duminică, 21 mai 2023 avea loc la Năsăud încă o ediție a Festivalului de cântec, joc și port popular al elevilor năsăudeni. A fost o super reușită din toate punctele de vedere – timp frumos, sute de...
  De peste un secol şi jumătate, elevii şcolilor năsăudene sărbătoresc, în frumoasa lună a florilor, „Maialul”, care a devenit o sărbătoare tradiţională a elevilor şi a întregii comunităţi. Maialul...
Sunteți așteptați azi, începând cu ora 13.00 în Lunca lui Ianăș! Programul va începe cu o slujbă de binecuvântare.
În perioada aprilie – mai, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au controlat peste 25 000 de pubele negre din toate zonele județului nostru – atât din mediul urban, cât și...
Municipiul Bistrița are în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „ Linia Verde de Transport Public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă...
"Centrul Recreativ Legacy" , proiect finanțat prin #POR (Programul Operațional Regional) 2014-2020 și implementat de Primăria Beclean, a fost selectat pentru marea finală a galei New European Bauhaus...
  Autorităţile locale din Sângeorz –Băi au în derulare o serie de proiecte ce vor schimba faţa oraşului-staţiune. În perioada următoare, vor fi recepţionate o serie de obiective de investiţii...
Concursul, aflat la cea de a XXVIII-a ediţie şi organizat de Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud, se adresează elevilor din clasele a III-a, a IV-a şi ciclul gimnazial din judeţ,...
         Primăria comunei Mărișelu, cu sediul în comuna Mărișelu, sat Mărișelu, nr. 150, județul Bistrița-Năsăud, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției...
Sub egida Consiliului Județean Bistrița–Năsăud, a Complexului Muzeal Bistrița–Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru vă invită începând cu data de vineri, 19 mai 2023, la expoziţia de pictură „...
Expoziţia deschisă la Muzeul Grăniceresc Năsăudean, are în prim-plan pe Silvia Floare Toth, originară din localitatea Mocod, o împătimită colecţionară şi păstrătoare a portului tradiţional din zona...
         Sub egida Consiuliului Judeţean Bistriţa - Năsăud, a Complexului Muzeal Bistriţa – Năsăud,  Muzeul Etnografic şi al Mineritului Rodna, organizează vineri, 19 mai 2023, ora 17.00,  lansarea...
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în colaborare cu Muzeul Țării Oașului organizează expoziția intinerantă ”Art Bunavestire”. Vernisajul va avea loc marți, 16 mai 2023, ora 13.00. Vă invităm la...
Eveniment tradiţional anual al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, Bursa Generală a locurilor de muncă a fost organizată vineri la Hotel Bistriţa. Nu mai puţin de 450...
         Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a anunţat că Piaţa Decebal ar putea fi închisă, cel mai devreme, la sfârşitul anului, însă mai probabil în primăvara viitoare, pentru a fi...
Centrul recreativ Legacy de la Băile Figa, inaugurat la sfârşitul anului trecut în urma implementării unui proiect cu fonduri europene de către Primăria oraşului Beclean, a fost selectat ca finalist...
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele repere din noua organigramă a administraţiei municipale, proiectele de hotărâri urmând să fie...

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5