La mulţi ani! Şi măcar "la 10.000!

La cele 6000 de numere ale sale, ziarul "Răsunetul" supune administarţia judeţului şi oraşului, ba chiar pe noi, cititorii obişnuiţi, la un sever examen de maturitate: vom fi sau nu în stare să avem, să ţinem în fiinţă, un ziar independent, care ne pune pe masă CV-ul unei tradiţii de peste 20 de ani? Merităm noi, comunitatea oraşului şi a judeţului, un o atare formă de liberă exprimare, specifică unui stadiu de cultură pe care, de mulţi ani încoace, mai degrabă l-am mimat decât l-am avut? Rezistenţa pe piaţa mass-mediei locale a "Răsunetului" nu mai e o chestiune de liberă concurenţă, care îi priveşte doar pe angajaţii redacţiei. E şi problema noastră, a tuturor: dacă suntem o comunitate suficient de trează şi responsabilă pentru a avea nevoie de informaţii şi idei liber exprimate, sau lunga perioadă de anihilare a personalităţii noastre, individuale sau sociale (de dinainte de '89), se prelungeşte indeterminat, transformându-ne în turmă ce va avea mereu nevoie de păstor, câini, bâte etc.
Guvernanţii şi chiar diriguitorii locali au tot interesul să ne dirijeze spre cea de-a doua "soluţie". Ei n-au decât de câştigat dacă lasă să vină spre noi doar ceea ce le convine. Deja au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca lucrurile să stea aşa, să nu prea avem de ales, şi orice formă de gândire liberă şi implicare civică dezinteresată să moară de la sine. Ca o palntă exotică ce are probleme de adaptare. Ca palmierii tropicali arucaţi în calea crivăţului asiatic ce bântuie iarna litoralul nostru, la Mamaia.
Ce-am putea noi face, ce avem noi de făcut? Cam ce-au făcut cetăţenii oraşului Dortmund pentru a salva de la faliment şi a menţine în viaţă echipa lor de fotbal. Adică s-au mobilizat, întâi de toate, să meargă la meciuri, să cumpere biletul. Poate chiar să direcţioneze nişte procente din venitul lor, atâta cât le permitea legea. Apoi, cei cu dare de mână, au procedat la chete publice. Şi astăzi echipa trăieşte şi joacă. Pentru că se obişnuiseră s-o considere a lor, să creadă că-i reprezintă.
Problema e: noi am ajuns să credem despre "Răsunetul" aşa ceva? Cât la sută suntem noi "nemţi"?
(Oricum, ce suntem, aceea vom avea. Pentru că aceea merităm.)
De aceea îi doresc "Răsunetului" La mulţi ani! Şi măcar "la 10.000!" (De numere, deocamdată.)