La 90 de ani,

La joc „Sub Dealul Secăturii”

Joc de-nceput, învârtite, pe sub mână ca pe Someş, într-un regal al tradiţiilor, la Agrieş, unde vrednicul preot Timoftei Găurean, iniţiatorul festivalului „Sub Dealul Secăturii”, ne-a invitat împreună cu Parohia Ortodoxă Agrieş, Primăria şi Consiliul Local Târlişua, alături de Centrul Judeţean pentru Cultură să redescoperim tradiţiile.

Ediţia a III-a a Festivalului „Sub Dealul Secăturii” a adus, la Căminul Cultural din Agrieş, perechi de dansatori pe categoriile de vârstă 7-12 ani, 13-22 ani, 23-60 ani, precum şi peste 60 ani, din Agrieş, Molişet, Halmasău, Mărişelu, Suciu de Sus, Spermezeu, Dumbrăviţa. Într-o sală arhiplină, în acompaniamentul tarafului tradiţional din Sângeorz-Băi, s-a încins un joc care a animat atmosfera din romanul “Ion” a cărui autor s-a născut nu departe, la Târlişua, muzeul părintelui din Agrieş fiind “gazda” certificatului de naştere al acestuia.

Juriul festivalului-concurs al jocului şi portului tradiţional, format din prof. dr. Vasile V. Filip – preşedinte, etnolog Menuţ Maximinian, învăţătoarea Florare Pop, artistul Alexandru Pugna, jurnalista Corina Pavel – Formula AS, a avut menirea de a oferi premii în funcţie de modul de executare al jocurilor, precum şi de ţinuta autentică. Premiile au fost pe măsura efortului celor care au intrat în joc, trofeul fiind câştigat de cei care au smuls cele mai multe lacrimi, doi oameni coborâţi din poveste, soţii Căienar Anghel şi Ana, care la 88 de ani au jucat şi strigat aşa cum au făcut şi în tinereţe, deşi ani şi bolile i-au cuprins în ultima vreme. Un model de viaţă trăită în tradiţie şi credinţă.

Copii sau bătrâni, cu straie scoase din lada de zestre, au trăit bucuria jocului, aşa cum se face din moşi-strămoşi.

Invitaţi în spectacol au fost artiştii Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Lenuţa Purja, Grigore Sâmboan, Mina Buga, Teodora Purja, Alina şi Genuca Ceuca, grupul folcloric „Glanetaşul” din Agrieş, coordonat de înv. Floare Pop, care au invitat şi ei la joc sătenii.

„Sub Dealul Secăturii” timpul a căpătat alte conotaţii. Părintele Timoftei Găurean, alături de primarul Ştefan Negreanu, învăţătoarea Floarea Pop, viceprimarul Vlăduţ Purja, directorul Căminului Cultural Târlişua – Ionuţ Pop, tânărul teolog Grigore Sâmboan au reuşit şi de această dată să aducă tradiţiile la rang de artă. Pe Valea Dragostei, pe acorduri de ceteră, lumea a ieşit la joc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5