La Cluj, mitropolitul Andrei, impresionat de colindătorii din Bistriţa-Năsăud

Astăzi, sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 10.00, a avut loc la Cluj-Napoca, Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”. Evenimentul organizat de Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Cluj și Bistrița-Năsăud, s-a desfășurat la Cinema Mărăști din Cluj-Napoca. La începutul manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului le-a adresat tinerilor participanți câteva gânduri în care le-a vorbit despre semnificația Nașterii Domnului pentru creștini dar și despre rolul important pe care îl are cultura tradițională în viața societății românești.
Au urcat pe scenă zece grupuri de copii și tineri, îmbrăcați în costume populare, de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului pregătiți și îndrumați de cadrele didactice și preoții parohi a comunităților din care fac parte. Însoţiţi de părintele inspector Cherhaț Adrian, grupurile noastre: „Avram Iancu” al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Bistrița (profesori coordonatori: Filipaș Veronica, Cotoc Garofița, Ursa Floarea), grupul „Miorița” al Liceului Tehnologic „Ion Căianu Românul”, Căianu Mic (profesori coordonatori: Retegan Mihaela, Gherghel Raluca Cristiana, preot Gherghel Alexandru), Grupul Școlii Gimnaziale Spermezeu (coordonatori: profesor Cristina Mititean, preot profesor Marius Hiticaș) și Grupul „Allegreto” al Liceului Tehnologic Telciu (profesori: Vlașin Cristina Maria, Pop Ioana Stela, Homei Domnica, Husu Monica) au impresionat pe mitropolitul Andrei.
După datină, colindătorii au fost răsplătiți de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, gazda evenimentului, cu dulciuri iar indrumătorilor le-a acordat diplome de excelență.
Festivalul, aflat la ediția a XI-a, a fost iniţiat în anul 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria Praznicului Naşterii Domnului.
Sursa: Mitropolia Clujului
Foto: Cătălin Onicaș/ Laurențiu Lucaci

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5