Jandarmii bistriţeni, între copiii de la Grădiniţa Smile
Mie, 04/09/2014 - 16:01
Jandarmii au fost prezenţi, ieri, în mijlocul copiilor de la Grădiniţa Smile din municipiul Bistriţa. Celor mici le-au fost prezentate atribuţiile jandarmilor, iar în cadrul întâlnirii cu oamenii legii aceştia au făcut cunoştinţă şi cu cel mai de încredere ajutor al jandarmilor: câinele care îi însoţeşte pe aceştia în diferite misiuni.
În cadrul acţiunilor dedicate “Săptămânii Altfel”, copiii au fost aşteptaţi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru a vizita unitatea în cadrul acţiunii „Ziua Porţilor Deschise”.
Citiţi şi:
- Record înregistrat la o grădiniță din municipiul Bistrița: peste 150 de copii au făcut peste 15 minute de liniște, fiind acaparați de Lord, câinele-polițist!
- Micuţii de la Grădiniţa „Dumbrava Minunată” salvează pământul
- Grădinarii sunt „Prietenii Jandarmilor”
- Aproape 40 de copii prezenți la Școala de Vară din Mărișelu au aflat de la jandarmi cum își pot petrece Vacanța în Siguranță!
- Un pui de căprioară rănit, găsit în Năsăud. Jandarmii încearcă salvarea lui. Populația, avertizată de prezența unui câine periculos
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Pr. Oltean Leon -
Joi, 17:21
La mulți ani binecuvântați!
Paul -
Joi, 16:44
Motto:
“Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”.
(Iulius Cezar)
Vasile Silași este unul...
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Zdreanță -
Mar, 10:03
Vorba lui Tudor Arghezi:
Are basca pe-o ureche
De pungaș fără pereche.
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
Aniversări
Zile îndelungate cu multă sănătate, bucurii, realizări profesionale şi împliniri personale îi transmitem, în zi de naştere, profesorului Adrian...
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Andrei Cotuțiu, preot paroh în Mureșenii Bârgăului, sincere și călduroase felicitări și urări de...
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem profesorului dr. Liviu-Iulius Ușeriu, director al Liceului Teoretic “Radu Petrescu”...
Adaugă comentariu nou