Ioan Oltean: Nu m-am amestecat în problema Consiliului Judeţean

Liderul judeţean al Partidului Democrat Liberal. Deputatul Ioan Oltean, susţine că nu s-a amestecat în construirea bugetului judeţului, aflând de situaţie după adoptarea acelor repartizări. El a recunoscut că „există o uşoară susţinere a primarilor PDL”, dar această practică este una unitară la nivel naţional.

„Vreau să vă spun şi o spun cu toată sinceritatea. Nu m-am amestecat în problemele Consiliului Judeţean. Dacă am să vă spun că nu am ştiut, nu am discutat cu preşedintele legat de acest buget, nu o să mă credeţi, dar acesta este adevărul adevărat. Eu am văzut lista cu sumele aprobate, şi vă dau cuvântul meu de onoare, după şedinţa de Consiliu Judeţean. Deci nu am intervenit nici când a fost Marinescu preşedinte, nici acum, pentru a influenţa alocarea resurselor financiare, apreciind că preşedintele CJ şi consilierii şi vicepreşedintele cunosc realitatea şi vor ţine cont de acest lucru”, a declarat Ioan Oltean, în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul democrat-liberal s-a arătat nemulţumit de modul cum decurg lucrurile în şedinţele de plen ale Consiliului Judeţean, solicitând şi validarea unui noi consilier PNL pe locul vacantat de Anton Vlad.

„Personal, nu sunt deloc încântat de relaţia de la nivelul Consiliului Judeţean dintre Putere şi Opoziţie. Cred că undeva se greşeşte, şi de cei care reprezintă Puterea, şi de cei care reprezintă Opoziţia, pentru că nu acesta este un comportament care duce la dialog şi la rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea. Nu forţa, nu demagogia, nu comportamentul mitocănesc, mârlănesc este de natură a accelera rezolvare problemelor. Îl rog pe preşedintele Liviu Rusu şi pe toţi colegii mei să ia act de această rugăminte publică a mea de a încerca dânşii să manifeste o altfel de atitudine faţă de cei ce reprezintă Opoziţi”, a precizat el.

Ioan Oltean a avut şi nişte vorbe grele la adresa aleşilor locali ai Opoziţiei. „M-am uitat peste sume, nu vreau să comentez. Este nedrept comportamentul unor primarii Opoziţiei, totalmente nedrept, pentru că ei ascund o realitate care este cu totul şi cu totul alta decât cea pe care o publică şi o duc la urechile oamenilor. Primari incompetenţi, care nu au reuşit să dezvolte un proiect în cei zece ani de când sunt primari, pentru că comuna se gestionează nu numai cu sumele primite de la bugetul de stat, nu stai numai cu mâna întinsă, ci dezvolţi şi proiecte. Câţi bani au fost la primăriile PSD pentru că au fost primari deştepţi şi au făcut proiecte? De ce aceia au putut, de ce la Parva merg 160 miliarde lei pe proiecte, Stelică, bolnav, a făcut o mulţime de proiecte, iar alţi citoşi de mama focului nu au fost în stare să facă un proiect, dar vin să facă pe cocoşii la Consiliul Judeţean sau la PDL.

Neputinţa unora, nepriceperea unora, incompetenţa unora se ascunde în manifestările astea huliganice. Spun acest lucru şi mi-l asum cu maximă responsabilitate. Cei care urlă, cei care ţipă sunt neputincioşii, sunt nepricepuţii, aceia urlă, slăbănogii. Nu o să găsiţi un om deştept, un om harnic, un om priceput să vină să urle să urle, să dea în cap, să jignească”, a comentat Ioan Oltean.

A mai avut o expresie pentru unii primari din Opoziţie, pe care a retractat-o la presiunea presei, cu referire la persoanele cu dizabilităţi psihice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5