Ioan Oltean: ,,Ne dorim ca până la sfârşitul lunii iunie să finalizăm alegerile la nivelul PDL”

PDL a amânat pentru a doua oară consecutiv şedinţa Colegiului Director în care urma să se dezbată principalele modificări la Statutul partidului şi calendarul alegerilor interne pentru alegerea noi conduceri democrat-liberale. Decizia PDL este a doua de acest fel, după ce democrat-liberalii au amânat Colegiul Director, prima dată acesta fiind convocat pe 20 februarie, în aceeaşi zi cu Congresul PSD. La acea dată, conducerea PDL a luat hotărârea de a amâna Colegiul pentru o dată ulterioară pentru a nu fi acuzaţi că ar dori să boicoteze mediatizarea Congresului PSD.

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a precizat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că membrii comisiei de statut au mandat până la data de 15 martie să finalizeze proiectul de regulament de funcţionare şi organizare al partidului, ceea ce ar presupune un nou Colegiu Director după acea dată, pentru a lua în discuţie forma finală a acestui document.

,,Este un statut care va dinamiza activitatea PDL, un statut care va deschide porţile partidului spre cât mai mulţi membri, mai ales tineri şi oameni cu pregătire profesională solidă care să fie în măsură să dezvolte o activitate politică, şi nu numai, de mare calitate. Vom lua măsuri mai severe în judeţele unde performanţa politică s-a dovedit a fi slabă la ultimele patru alegeri, unde membrii marcanţi ai Biroului Permanent Naţional vor răspunde direct de modul în se vor pregăti şi se vor desfăşura alegerile. Vă asigur că nu vor fi tulburări de niciun fel la nivelul partidului, că alegerile se vor desfăşura în concordanţă cu statutul partidului, în aşa fel încât să asigurăm garanţia unor alegeri de bună calitate a celor care vor ajunge în funcţii de conducere. (…) Probabil că luni vom lua o decizie finală în ceea ce priveşte varianta de alegeri, pentru că deja timpul e înaintat şi noi dorim până la sfârşitul lunii iunie să finalizăm în principiu alegerile la nivelul PDL”, a spus liderul judeţean PDL.

,,Vom deschide uşile partidului”

Oltean a precizat însă, că vor fi aplicate sancţiuni în 5-6 filiale teritoriale, acolo unde liderii au îngrădit accesul ,,oamenilor competenţi” în PDL.

,,Vom deschide porţile partidului prin crearea acelei flexibilităţi la nivelul partidului care să permită celor care doresc să se înscrie în partid, să intre în partid. Partidul e deschis şi acum, de exemplu la Bistriţa, partidul a fost deschis întotdeauna, dar avem organizaţii unde liderul de partid se aşează în uşă şi stă în uşă, şi pe cei care sunt mai buni decât el şi sunt mai deştepţi decât el, nu îi lasă să intre. Îi lasă să intre doar pe cei care sunt mai slabi decât el, şi ca greutate fizică, şi ca greutate intelectuală. Va trebui să luăm acele măsuri, astfel încât în uşa partidului să nu mai stea nimeni. Uşile să fie larg deschise şi să intre oamenii, să îi promovăm pe cei competenţi, pentru că dacă la Bistriţa pot să se înscrie săptămânal zeci de oameni în partid, acest lucru poate să se întâmple şi în alte judeţe. Vom încerca să determinăm prin prevederile statutare, existenţa acestei flexibilităţi, iar acolo unde ştim că există grupări politice cu asemenea iniţiative, vom lua o decizie a Biroului Permanent, de a fi schimbaţi din funcţii aceşti oameni, de a se constitui o structură politică nouă care să se ocupe de organizarea alegerilor, pentru a avea garanţia că nu vor fi tot ei în structurile politice ale judeţului respectiv. Avem 5-6 judeţe unde va trebui să procedăm în felul acesta”, a concluzionat Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5