Ioan Georgiu este noul preşedinte interimar al Partidului Conservator

Tocmai când nimeni nu se aştepta, la filiala judeţeană a Partidului Conservator e o activitate intensă şi se produc schimbări peste schimbări. Astfel, noul preşedinte al PC este Ioan Georgiu, înlocuindu-l astfel pe interimarul Ioan Tudoran. Şi asta pentru că, potrivit afirmaţiilor secretarului general PC, Codruţ Şereş, toate filiale din ţară se pregătesc pentru Biroul Permanent Naţional, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Saturn.

„Filiala PC Bistriţa-Năsăud intrase într-un con de umbră, nu e un lucru secret. Am considerat important să realizăm o schimbare (…) Voi propune la sfârşitul acestei săptămâni la Saturn, ca domnul Georgiu să conducă interimar filiala judeţeană, având ca obiectiv reorganizarea filialelor locale”, a declarat la Bistriţa, secretarul general PC Codruţ Şereş.

Ioan Georgiu este recunoscut din punct de vedere a reputaţiei politice ca un „răzvrătit” al PSD, al PRM, şi ca unul dintre oamenii care a pus umărul la formarea organizaţiei judeţene a PLD. După fuzionarea PLD cu PD, Ioan Georgiu s-a retras din politică, făcându-şi o revenire spectaculoasă ca şi preşedinte interimar al PC B-N.

„După discuţiile avute cu Şereş, am acceptat să conduc filiala judeţeană a PC până la alegerile interne din primăvara anului viitor (…) am decis să mă implic din nou în politică, pentru că sunt convins că după alegerile prezidenţiale, în România va fi dezastru, indiferent cine va câştiga alegerile. În politică ai măcar posibilitatea să spui ceva”, a precizat Ioan Georgiu.

Noul preşedinte interimar al PC B-N a criticat actuala guvernare, şi implicit pe cei de la PSD, susţinând că formaţiunea politică pe care o conduce în acest moment nu este deloc luată în seamă de către social democraţi.

Şi chiar dacă există anumite orgolii în filiala judeţeană PC, ca un lider adevărat ce se doreşte a fi, Ioan Georgiu a spus că nu intenţionează să-i conducă pe cei vechi în partid, ci vrea să fie alături de ei, pentru ca împreună să conducă partidul spre un viitor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5