ÎNVĂŢĂM DIN CĂRŢI

Motto:

Terapeutic vorbind,

mărturisirea în faţa mai multor oameni

este de ajutor.

Jeniţa NAIDIN

De cele mai multe ori, atunci când ne aflăm în faţa unui raft de cărţi şi luăm în mână o carte, ne aşteptăm ca titlul acesteia să ne spuna totul despre cartea respectivă. Ei bine, este şi cazul cărţii VINDECAREA, scrisă de Jeniţa NAIDIN, publicată la Editura LIMES Cluj-Napoca, 2008.

La sfârşitul lecturii, am constatat că această carte are rol vindecător şi că am putea-o numi un « jurnal public » datorită faptului că scriitoarea face publice, trăirile sale sufleteşti, dar şi anumite aspecte ale vieţii de cuplu şi de familie. În acest volum, autoarea descrie viaţa sa cu realizările ei, dar şi cu neîmpliniri şi suferinţe sperând, că prin intermediul acestei evocări, atât tinerii, cât şi cei maturi să poată învăţa anumite lucruri şi ne spune: „Eu m-am străduit să aleg între banal şi sacru. Am ales iubirea necondiţionată”.

La fel cum afirmă autoarea, „viaţa într-o căsătorie poate fi uneori o permanentă aşteptare pentru a cunoaşte căsătoria în întregul ei.“

Primul capitol al volumului, intitulat Despre o samarineancă iubitoare, cuprinde scrisoarea părintelui duhovnic al autoarei, preotul Grigore Conea, prin intermediul căreia face o succintă descriere a cărţii VINDECAREA, dar şi anumite aprecieri despre autoare. Iată ce afirmă preotul Grigore Conea în scrisoarea sa: « Cartea aceasta mi se pare a fi un demers reuşit de atingere a perfecţiunii în relativitatea acestei lumi. [...] Găsesc cartea asemenea unui jurnal psihologic, ritmat după câteva lecturi ziditoare. Dezvăluiţi un suflet ajuns la bucuria învierii după ce a parcurs o golgotă apăsată de crucea grea a unei iubiri neînţelese şi brutalizată. Căutările persuasive şi neliniştitoare mă fac să vă asemăn, din punct de vedere spiritual, cu samarineanca din convorbirea sclipitoare pe care a avut-o cu Iisus şi în care Domnul, pentru sprinteala minţii ei, îi descoperă inegalabila definire a lui Dumnezeu : „Căci Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui, trebuie să se închine în Duh şi Adevăr”, iar dorinţa de a vă ajuta semenii, pentru a nu repeta greşelile dumneavoastră şi ale altora, vă aseamănă cu samarineanul milostiv din pilda Mântuitorului.»

Atunci când alege să vorbească despre romanul lui Paulo Coelho, ALCHIMISTUL, scriitoarea remarcă un fapt la care ne îndeamnă să medităm : toţi oamenii ştiu cum ar trebui să-şi trăiască viaţa semenii lor, dar nu au habar cum să-şi trăiască propria viaţă. Ea vorbeşte de asemenea, despre împlinirea « Legendei Personale » care reprezintă idealul unei persoane, concretizat la vârsta adolescenţei, atunci când totul este posibil, limpede, iar oamenii nu se tem să viseze la ce şi-ar dori să facă în viaţă. O dată cu trecerea timpului însă, o forţă misterioasă se interpune în realizarea acestei Legende Personale.

De remarcat este faptul că autoarea oferă un sfat foarte preţios tinerilor, încurajându-i să nu se sperie atunci când anumite vise nu li se împlinesc. Aceasta crede şi afirmă cu tarie că toate lucrurile pe care şi le-a dorit şi nu s-au împlinit, nu făceau parte din Planul lui Dumnezeu pentru ea. Îndemnul ei pentru tineri este de a-şi cultiva răbdarea.

Jeniţa NAIDIN spune: „Ceea ce facem altora nouă ne facem” -găsim aici un mare adevăr, o trăire aparte şi anume fericirea de a face bine dintr-o iubire necondiţionată, fără a aştepta nimic în schimb. Fie că ne referim la dragostea Agape sau Eros, ea trebuie să fie manifestată spre binele celuilalt.

O altă operă studiată de Jeniţa Naidin este CARTEA NUNŢII, scrisă de George Călinescu, în care ne este prezentată o frumoasă poveste de dragoste dintre doi tineri, Jim şi Vera. Autoarea citise această carte cu puţin timp înainte de a se căsători , făcându-şi anumite însemnări pe marginea ei şi dorind să discute despre acestea cu cel care urma să-i devină soţ. Din păcate, între ea şi Paul, soţul ei, nu s-a realizat acea comuniune sufletească , astfel încât, căsătorită fiind, îşi nota în jurnalele personale dorinţa aprinsă de a cunoaşte căsătoria şi iubirea.

Dorinţa acesteia de a se cununa religios o dată cu oficierea căsătoriei civile nu s-a realizat şi nu s-a realizat nici o discuţie deschisă pe care ea şi-ar fi dorit să o aibă cu soţul ei, înainte de noaptea nunţii.

Îndemnul părintesc al autoarei, adresat în special tinerilor, este următorul : „Aflaţi, deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă v-aţi îndrăgostit şi numai atunci căsătoriţi-vă !”.

Un alt adevăr de o mare însemnătate, relevat de autoare, şi pe care îl regăsim în capitolul intitulat: Despre CARTEA NUNŢII este acesta : „Este important să reuşim să devenim ceea ce suntem de fapt.”

În capitolul „Despre Când apare copilul”, ni se spune că este posibil uneori, ca până la un moment dat, copiii să repete istoria părinţilor, dar acest risc poate fi diminuat sau evitat atunci când părinţii ştiu, sau prin consultarea unor specialişti sau studierea unor lucrări de specialitate.

Un aspect semnificativ şi demn de menţionat de care mulţi părinţi ar trebui să ţină cont este că primii ani de viaţă ai copilului au o importanţă vitală pentru creşterea sa trupească, mentală şi duhovnicească. În aceşti ani se modelează caracterul lui şi lupta părinţilor poate fi grea şi istovitoare, dar merită făcut orice efort.

În cazul neînţelegerilor sau al ajungerii la divorţ, părinţii nu pot ieşi din responsabilitatea de a creşte copiii sau de a-i ajuta. Potrivit psihanalistei Françoise Dolto, divorţul legiferează neînţelegerea dintre soţi şi realizează stingerea stării de conflict, ducând şi la un alt statut pentru copiii rezultaţi din căsătorie. Copiilor le trebuie asigurat confortul psihologic pentru ca părinţii să le poată explica, în cazul unei despărţiri, de ce s-a ajuns la aceasta şi că despărţirea părinţilor aduce clarificări, precum şi un climat de viaţă mai bun decât cel anterior.

Întrebată fiind înspre finalul activităţii ei profesionale, de ce nu şi-a luat doctoratul în pensii, Jeniţa Naidin răspunde : „Mi-am luat doctoratul în iubirea faţă de familie, manifestată în condiţii grele mulţi ani, în devotamentul cu care i-am îngrijit pe cei din jurul meu şi în durerea sufletească pe care am simţit-o permanent din anul 1972 şi până în prezent din diferite motive, unele mai grele decât altele. Doresc să folosesc acest doctorat pentru a scrie carţi folositoare.”

Iată un suflet nobil, care s-a sacrificat în numele iubirii necondiţionate!

Înspre finalul cărţii, întâlnim un citat de o mare frumuseţe : „Omul este recapitulare şi conştiinţă a întregii creaţii.”

Alina-Cristina Ştir