Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a acordat distincţii şi diplome de recunoştinţă instituţiilor publice implicate în gestionarea situaţiei pandemice

Pentru recunoașterea rolului și meritelor Instituției Prefectului la dezvoltarea țării noastre din punct de vedere economic, cultural și social, începând cu anul 2018, prin Legea nr. 348, data de 2 aprilie a fost instituită Ziua Instituției Prefectului. În cadrul administraţiei româneşti, prefectura se bucură de prestanţă, fiind creată după modelul instituţiei franceze corespondente şi intrând în istorie începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Această instituție a fost reînființată în anul 1991, în baza Constituției României, iar în anul 2004 își schimbă denumirea în Instituția Prefectului, conform Legii nr. 304 privind prefectul şi instituţia prefectului. 

Luni, în preambulul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a organizat o ceremonie de premiere a instituţiilor publice, a autorităţilor publice şi a reprezentanţilor mass-media care şi-au dat concursul în gestionarea situaţiei pandemice.

          „Ne vom strădui să ne facem meseria aşa cum am învăţat, colaborând şi având o relaţie corectă cu toată lumea”, a declarat prefectul Mica Oprea.   

 „Această instituţie poate să funcţioneze numai împreună cu dumneavoastră, să funcţioneze bine în favoarea cetăţeanului. La fel de important este şi rolul presei în mediatizarea acţiunilor pe care noi le facem. Este primul semn de normalitate atunci când Instituţia Prefectului îşi arată recunoştinţa faţă de ceea ce dumneavoastră aţi făcut şi aportul avut la buna funcţionare”, a declarat subprefectul Ioan Zăgrean.

          Subprefectul Decsei Atilla a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru buna colaborare în sprijinul cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud. „Suntem aici pentru cetăţeni, de aceea sunt convins că şi pe viitor vom colabora foarte bine”, a punctat Decsei Atilla.

          Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a adăugat că este un moment aniversar, de analiză, iar o coincidenţă fericită face ca cele două instituţii etalon să-şi marcheze existenţa în luna aprilie – în 2 aprilie, Instituţia Prefectului şi în 11 aprilie, Consiliul Judeţean.

          „Sunt două instituţii etalon la nivelul instituţiilor publice, cu roluri total diferite, care cred că odată cu continuarea procesului de descentralizare a deciziilor vor putea să-şi pună amprenta mai mult în dezvoltarea judeţelor, în dezvoltarea judeţului Bistriţa-Năsăud. Am avut, în general, o colaborare civilizată cu Instituţia Prefectului, lucru care se îmbunătăţeşte în ultima perioadă (...). Prezenţa doamnei prefect Mica Oprea aduce garanţia independenţei, a neutralităţii la nivelul conducerii Instituţiei Prefectului, iar cei doi subprefecţi care au şi calităţi politice sunt doi oameni echilibraţi. Instituţia Prefectului trebuie să redevină ceea ce a fost în gândirea legiuitorului”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.

          În context, preşedintele Moldovan a ţinut să mulţumească tuturor celor care au fost în prima linie în gestionarea situaţiei CoVid de la nivel de judeţ, de la instituţiile de apărare naţională şi ordine publică, instituţii din domeniul sănătăţii – DSP, Ambulanţă, Spitalul Judeţean, spitalele judeţene, spitalele orăşeneşti.

          Diplome de recunoştinţă  au fost acordate preşedintelui Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, primarului municipiului Bistriţa – Ioan Turc, primarului Năsăudului – Dorin Vlaşin, primarului Becleanului – Nicolae Moldovan, primarului oraşului Sângeorz Băi – Cătălin Bota, primarului comunei Prundu Bârgăului – Doru Crişan, primarului comunei Teaca – Damian Iustian Muntean, directorului executiv al DSP B-N - dr. Anca Andriţoiu,  managerului Ambulanţei judeţene – Annabella Muzsi, inspectorului şef al ISU B-N – col. dr. ing. Constantin Florea, inspectorului şef al Jandarmeriei bistriţene – col. Florin Furnea, şefului IPJ B-N – comisar şef de poliţie Mihai Lupşa,  comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” – col. Cornel-Traian Scurt, managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă – Gabriel Lazany, managerului Spitalului Orăşenesc Beclean – Bogdan Tuşa, managerului Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud – Daniel Marcu.

          De asemenea, au fost acordate diplome pentru instituţiile de presă din judeţ în semn de apreciere pentru activitatea de informare şi comunicare publică în serviciul cetăţenilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5