INCĂ O ANIVERSARE

Oamenilor le place să aniverseze. Prilej de a rememora faptele bune făcute în trecut şi de a sărbători. Aşa că găsim ocazii în numeroase situaţii de viaţă, mai ales când ceva se numără în rotunjimi: cincinale, decenii, secole…număr de ediţii, de reluări…cantităţi măsurabile în diferite moduri etc.

Tot aşa acum când „Gazeta de Bârgău” are un număr rotund de apariţii. Dacă operăm în timp constatăm începuturile publicistice din Ţara Bârgăului ca fiind acum 73 de ani, cu acel ziar prundean cu o apariţie de numai 8 numere (numesc „Valea Bârgăului-ziar numai pentru noi” care avea ca redactor şef pe Victor Varna). Apoi, după 56 de ani, la 10 aprilie 1992 apariţia primei serii a ceea ce numim „Gazeta de Bârgău” cu o viaţă de 11 numere. Iar începând cu martie 2005 apariţia seriei noi cu acelaşi nume dar ca Supliment al cotidianului bistriţean „Răsunetul”, care are bunătatea de a ne găzdui. Depinde cum numărăm şi ce numărăm pentru ca să aniversăm. Cred că trebuie să avem în vedere nu numai cantităţi ci şi calitatea.

Socotesc merituoasă această publicaţie şi pentru faptul că bârgăuanii înşişi o merită. Calitatea ziarului (chiar în forma sa de supliment lunar pe patru pagini) a fost, este şi va fi dată de importanţa evenimentelor ce sunt prezentate. Ca unul ce am fost membru fondator ştiu că e foarte dificil de realizat fiecare apariţie. Şi prima dintre greutăţi se referă la contribuţia ce se aşteaptă de la oamenii capabili pe care Bârgăul îi are şi care, din nefericire, nu se străduiesc să fie activi şi doritori de a scrie…doar au ce!!!

Am dus o perioadă responsabilitatea apariţiei fără întrerupere a „Gazetei de Bârgău” şi m-am lovit de aceeaşi inerţie cum şi astăzi se loveşte continuatorul meu, dl. Niculae Vrăsmaş. Ce se va întâmpla dacă el va abdica de la a desfăşura o muncă social-culturală de mare importanţă? Ce vom mai putea aniversa?

Sper că unii dintre cititori vor supune unui examen intelectual şi social aceste două întrebări şi vor face gesturile aşteptate. Dacă ţin la onoarea proprie şi a Ţării Bârgăului.

Acum, când aniversăm o rotunjime de ediţii, nu pot decât să îl felicit pe actualul redactor şef-dl. Niculae Vrăsmaş- şi să doresc din suflet ca această publicaţie să trăiască mai departe.

La cât mai multe aniversări!

Prof. Titus Wachsmann-Hogiu, membru fondator al publicaţiei

„Gazeta de Bârgău”

Suplimentul "Gazeta de Bârgău", găzduit lună de lună de ziarul “Răsunetul”, iată a ajuns, la 50 de numere, o “vârstă” frumoasă pentru presa de profil. Ne bucurăm că prin intermediul ziarului nostru judeţean suntem părtaşi, de 50 de luni, deci de mai bine de 4 ani, la ceea ce se întâmplă pe Valea Bârgaielor. Este un supliment bogat în conţinut, cu foarte multe informaţii deosebit de utile pentru cititori, indiferent în ce colţ al lumii s-ar afla. felicit colectivul redacţional "Gazeta de Bârgău" pentru dăruirea, corectitudinea, justeţea, promptitudinea şi profesionalismul cu care ne aduc în case noutăţile administrative, politice, culturale, învăţământ, sportive şi alte informaţii de maxim interes. Doresc Gazetei viaţă lungă, cât mai multe ediţii, multă obiectivitate şi acurateţe în tot ceea ce întreprinde.“La mulţi ani!”

Menuţ Maximinian

La aniversarea celei de a 50-a apariţii, a ”Gazetei de Bârgău”, gândurile mă poartă la începuturile activităţii gazetăreşti pe Valea Bârgăului, când un grup de intelectuali au deschis drumul cunoaşterii şi popularizării evenimentelor locale. Din păcate cu întreruperi, dar cu izbucnirea unui curent mai puternic în anii postcomunismului, la început pe o foaie trasă la xerox, sub îngrijirea unor cadre didactice de la Liceul „Radu Petrescu” şi, mai târziu, prin neobosiţii prof. Titus Wachsmann – Hogiu şi ing. Niculae Vrăsmaş. Mă simt fericit că am găsit loc şi bunăvoinţă, la această publicaţie, pentru modestele mele consemnări.

Pavel Costea jr.

Pag. 2 stg.sus.

ANIVERSĂRI:

Redacţia Gazetei de Bârgău transmite LA MULŢI ANI tuturor celor care s-au născut în luna aprilie. Pentru că nu-i ştim pe toţi, ne-am exprimat mai demult dorinţa de a fi anunţaţi din timp, pentru a face public numele tuturor, considerând că toţi concetăţenii noştri fac cinste localităţilor bârgăuane.

Transmitem felicitări şi urări de multă sănătate, gânduri sincere de fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor, alături de cei dragi şi apropiaţi, celor despre care am luat până acum cunoştinţă: IOAN OLTEAN, deputat în Parlamentul României, TOADER TOMOROGA, preot la Blăjenii de Sus, MACEDON VRĂSMAŞ, contabil şef la Primăria Prundu Bârgăului, GHEORGHE UDRESCU medic, Prundu Bârgăului, născuţi în 20 aprilie şi DANIEL PUGNA, preot la Susenii Bârgăului, RODICA ZAHARIE şi LEON ANDREICA din Josenii Bârgăului. Transmitem, de asemenea, felicitări tuturor celor care şi-au serbat onomastica odată cu Sfintele Florii şi Sfântul Gheorghe.

Tuturor, La mulţi ani !

RĂMAS BUN

În luna aprilie 2009 au plecat dintre noi următorii: Aurel Flămând, din Bistriţa Bârgăului, Stelic Maria, Valerian Ghika, Dumitru Bruj şi Nicolae Miron Vrăsmaş, din Prundu Bârgăului.

Dumnezeu să-i odihnească!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5