Imprudenţă fără bariere la Ilva Mică: s-a pupat cu trenul

Duminică dimineaţa, în localitatea Ilva Mică, pe un drum închis circulației publice, semnalizat corespunzător, o conducătoare auto în vârstă de 28 ani din localitate nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, intrând în coliziune cu locomotiva 41-04659 a trenului regio care circula pe relația Suceava-Ilva Mică.

"Din accident a rezultat rănirea ușoară a şoferiţei şi a pasagerei de 49 ani de pe locul din dreapta față, fiind transportate la Spitalul orașului Năsăud. În urma accidentului au rezultat şi avarii materiale la autoturism şi locomotivă", precizează inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Atât conducătoarea auto cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt efectuate de Poliția Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5