Ieşi Zamfira-n mers isteţ,/ Frumoasă ca un gând răzleţ

Festivalul Internaţional de Folclor "Nunta Zamfirei", ajuns la cea de-a 16-a ediţie a avut un debut aparte, alaiurile de peste mări şi ţări fiind primite de către socrul mare-Centrul Cultural Municipal, într-un mod deosebit, cu dansuri tematice şi versuri inspirate din opera lui George Coşbuc.

Grupul "X Style" Arad, Grupul "Sincron" Bistriţa şi Teatrul "Bacovia" Bacău şi-au dat mâna pentru conturarea unui program artistic care a culminat cu apariţia fluturelui-simbol al diversităţii tradiţiilor. Ansamblurile folclorice “Balada” şi “Cununa de pe Someş” au demonstrat încă odată că merită pe deplin statutul de profesionişti, dansatorii aducând în frumosul port năsăudean, cunoscut atât de bine de Coşbuc, bucurie în sufletul sutelor de spectatori. În acest cadru al jocului şi voii bune şi-a făcut apariţia socrul mare, prof. dr. Dorel Cosma, iniţiatorul celei mai mari nunţi din lume. Rodica Barteş a venit cu un frumos obicei de nuntă, dând găina naşului, primarul Ovidiu Teodor Creţu, căruia i-a dorit multe realizări, inclusive un nou mandat la primărie, în care să nu uite nici de Centrul Cultural. După ce a primit găina, primarul, îmbrăcat în costum popular, a ţinut un discurs despre marele festival bistriţean, pe care l-a comparat cu cel de la Dijon. În acest cadru au apărut şi mirii, Zamfira (Doris) şi Viorel (Ionuţ), frumoşi precum spun versurile poetului. A urmat evoluţia celor 12 ţări participante la festival, într-o seară care va rămâne mult timp în conştiinţa spectatorilor.

Ieri nuntasii au participat la Ziua Imnului Naţional, alături de toboşarii cetăţii şi au fost primiţi de către primarul municipiului, Ovidiu Teodor Creţu. Seara a fost deschis Târgul de artă populară şi a continuat nunta la scenă. Astăzi, de la ora 19.00, sunteti asteptati la învăţarea tainelor dansului ţărilor participante la festival, iar de la ora 21.00 este spectacol inclusiv cu probe pentru candidatele la Miss Zamfira. Mâine de la ora 12.00, vom primi cu toţii binecuvântarea la Panteonul bistriţenilor. La ora 21.00, spectacolul debutează cu desemnarea celei mai frumoase participante la ediţia din acest an. Fiţi părtaşi la bucuria descoperirii tradiţiilor internaţionale. Aici, acasă la noi, într-un festival realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5