Grănicer la straja poeziei

Motto : *Coşbuc e a noastră poveste/Şi horele lui vor rămâne/Cum poezia lui este/Duminica limbii române!* A.Păunescu

Povestea începe cu aduceri aminte. ”Acum patruzeci de ani eram tânăr. Şi entuziast. Şi visător. Vedeam înălţimi. Da. M-am născut şi-am crescut aici. Acasă. La Hordou. Numele satului vine din latină. Hordeum=butoi. Am fost mereu lângă umbra poetului. Din vre-me-n vremuri. Am umblat la şcoală şi-am făcut şcoli. M-am întors la casa poetului. La izvoare. Nicio clipă de vers n-am avut dorinţa de-a pleca în alte părţi. În alte cărţi da. M-am născut. Am crescut. Am fost la cătănie. Şi-am venit. Şi-am rămas. Şi/am fost şi sunt grănicer. În slujba culturii române. Am stat ,mereu, străjer la opera poetului.” Cam aşa îşi deapănă profrsorul Constantin Rocco Catalano firul povestirii. Filele primei tinereţi. Mai poartă aceiaşi ochi, senin de albaştri . Pare că-i mai sfătos ca de obicei. Ştie ”multe-toate”. Părul i-e nins cu flori de cireş. Numai puşca şi raniţa îi lipsesc. Aşa-l ştiu dintotdeauna. Pentru el deasupra tuturol lucrurilor şunt Dumnezeu, familia şi Coşbuc. Pe toamnă, când strugurii se coc, împlineşte patruzeci de ani de când ocroteşte muzeul . Şi moara. Şi plopii. Dacă a avut vizitatori. Desigur. Milioane. Copii şi bătrâni. Elevi, studenţi, profesori. Preşedinţi, ambasadori, consuli, generali, miniştri. Poeţi, artişti, muzicieni. Ţărani, dascăli, preoţi, cărturari, literaţi, istorici. Multe milioane. Acum s-or mai rărit. Dar tot vin.Şi el se ocupă de toţi. Drumul e acelaşi. De-acasă la muzeu. Apoi la moară. La plopi. La primărie. Alături îi sunt camarazi Sălăuţa cea limpede, podul austriac. Şi poezia lui George Coşbuc.. S-a îngrijit de multe. A recuperat bustul poetului. Cel ciuruit de gloanţele hortyştilor. A scris o desagă de cărţi. A regizat spectacole de poezie şi muzică şi-a sărbătorit Centenarul. Totul din şi despre Coşbuc. A făcut cenaclul ”Fire de tort”. Şi-atâtea eresuri. La ceas de patruzeci a fost gratulat cu o diplomă de onoare şi o traistă de cărţi. Plus recunoştinţa noastră. Vineri, la ceas de amiază, la primăria cea nouă, lângă statuie serbările Coşbuc. Un grup de copii, pregătiţi de înv. Virginia Cira, dumnezeiesc de candizi şi frumoşi, îmbrăcaţi în superbe costume naţionale de Năsăud, ne-au fermecat cu poezie şi joc strămoşesc. ”Şi-a fost atâta chiu şi cânt!”. Gazdă bună primarul Niculaie Anghel.La datorie. Scriitorii Cornel Cotuţiu, Ioan Pintea, Mircea Măluţ, Menuţ Maximinian. Distinşi reprezentanţi ai culturii şi Astrei Năsădene, cu ţinută academică şi genţi burduşite cu poeme şi amintiri despre Coşbuc, au ţinut prelegeri. S-a discutat despre poezie patritică la Coşbuc. Au zis, au plâns, au cântat şi ne-au încântat. Printre ei fam. înv. Mititean, dl. prof Nistor, dl. prof. Lăpuşneanu, dl prof. Marţian. Şi mulţi alţii. Am Văzut muzeul, am cântat la moară, am ascultat plopii. Am fost la Telciu la mormântul privighetoarei Năsăudului, Valeria Peter Predescu. Soarele încremenise deasupra satului şi totul părea o duminică fără sfârşit. Apoi, rând pe rând, noi am plecat. Profesorul Catalano a rămas urmărindu-ne, cu ochii cuceriţi de-o lacrimă târzie. A rămas acasă. Străjr la graniţa poeziei.

Traian Parva Săsărman