Legislativul năsăudean sprijină

Gospodărirea şi administrarea fondului forestier

Legislativul local năsăudean a aprobat asocierea CL Năsăud şi CL Feldru cu Asociaţia proprietarilor de păduri, persoane fizice din comuna Feldru, în vederea constituirii Regiei Publice Locale “Ocolul Silvic Feldru” RA, pentru gospodărirea şi administrarea fondului forestier proprietate a celor trei asociaţii, care este continuatorul în drepturi al Ocolului Silvic Feldru, din cadrul Asociaţiei Silvice “Anieş”. De asemenea, a fost aprobată constituirea RPL “Ocolul Silvic Feldru” RA, precum şi actul constitutiv, Statutul şi regulamentul de organizare şi funcţionare al regiei, cu personalitate juridică proprie şi cu sediul în Feldru, fiind continuatorul în drepturi a O.S. Feldru, din cadrul Asociaţiei Silvice “Anieş”. Consiliul Local al oraşului Năsăud l-a împuternicit pe ing. Dumitru Mureşan – primarul oraşului – să-l reprezinte în vederea a tot ceea ce înseamnă această regie şi-i împuterniceşte pe Emilian Horga – şef ocol şi Vasile Onul – jurist, să semneze actele de autentificare în faţa notarului public.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5