Luptă strânsă pentru un post de secretar de stat

Gheorghe Tuţă şi Eugen Curteanu sunt în cărţi

Se anunţă o luptă strânsă la nivel naţional între liderii PDL pentru a împărţi funcţiile de secretari de stat şi de şefi de agenţii. Deşi criteriul vehiculat pentru încredinţarea acestor funcţii ar fi rezultatele electorale obținute de filiale la alegerile prezidenţiale, concurența pentru aceste posturi este acerbă, noii miniștri PDL dorind să colaboreze mai curând cu proprii favoriți decât cu oameni veniți din teritoriu.

Lista pretendenților cuprinde favoriții unor lideri de filiale care au s-au remarcat prin scoruri electorale bune la alegerile prezidenţiale. Printre acestea se numără şi organizaţia judeţeană PDL B-N.

Deocamdată, liderul judeţean Ioan Oltean a confirmat că, Ioan Andreica, prim-vicepreşedinte PDL, ocupă în continuare fotoliul de secretar de stat la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale. Alte nume vehiculate de Oltean au fost cele ale lui Gheorghe Tuţă şi Eugen Curteanu.

Numirile pentru funcţiile de conducere din agenţii se vor face însă abia de săptămâna viitoare, aşa că ne putem aştepta la noi surprize.

„Deocamdată nu s-au făcut nici un fel de numiri la nivelul secretarilor de stat sau la nivelul şefilor de agenţii, deci în momentul acesta domnul Gheorghe Tuţă nu a fost numit în nicio funcţie de acest gen. (…) Am un regret pentru Eugen Curteanu, şi mă simt obligat, dacă vreţi, faţă de colegul meu Eugen Curteanu care este un membru vechi în partid, a muncit foarte mult în partid şi merita o funcţie. Sunt convins că dacă nu vom găsi la nivel local o funcţie, vom găsi la nivel naţional, şi mă voi strădui să găsesc o funcţie pe măsura lui Eugen Curteanu la nivel naţional, o funcţie pe măsura priceperii şi pregătirii lui”, a conchis vicepreşedintele PDL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5