Foştii subprefecţi se reîntorc în PSD şi la vechile joburi

Decizia PSD de a renunţa la guvernare, împinşi de la spate de preşedintele Traian Băsescu şi PDL, prin semnarea demisiei lui Dan Nica şi înlocuirea acestuia cu Vasile Blaga a avut un efect de domino în ceea ce priveşte înlocuirea oamenilor pe funcţii.

Primii pe listă în judeţul nostru au fost subprefecţii propuşi şi susţinuţi de PSD, Ovidiu Frenţ şi Grigore Timoce. Aviz amatorilor, Frenţ şi Timoce şi-au dat demisia, înainte de a fi demişi.

Ovidiu Frenţ, despre demisie: „Un gest de onoare”

„Este un gest de onoare şi ne solidarizăm astfel cu colegii de la Bucureşti. Mi-am asumat acest risc încă din luna martie când am fost numit în funcţie. Sunt mulţumit că, mi-am îndeplinit activitatea destul de bine, deoarece am văzut reacţiile din media şi reacţiile în rândul colegilor. Administraţia este un lucru extrem de dificil şi am încercat să instauram un climat civilizat, să ne respectăm colegii şi să învăţăm de la ei cât mai multe lucruri (…) Au trecut 20 de ani de la revoluţie şi valorile pentru care am luptat atunci, din păcate nu sunt aplicate în România, nici măcar acum. Eu mă încăpăţânez să le duc cu mine şi în viaţa publică, şi în viaţa administrativă. Cred că ar trebui să apară aceste insule de moralitate, de caractere, şi în politică”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, fostul subprefect Ovidiu Frenţ.

La un bilanţ al activităţii, Frenţ s-a declarat mulţumit de experienţa acumulată în domeniul administrativ, cu toate că regretul faptul că nu a mai ajuns să-şi susţină examenul final de înalt funcţionar public, dar îşi va relua vechile activităţi, pe care le-a neglijat în toată această perioadă.

„Examenul final ar fi trebuit să îl susţin pe 13 octombrie, dar acest lucru nu s-a mai produs. Rămâne experienţa acumulată, şi de ce nu, pe viitor vom putea reveni pentru a fructifica aceste cunoştinţe. În toată această perioadă au avut de suferit familia şi compania mea pe care am condus-o 12 ani, şi care acum se află într-o situaţie grea. Sunt unele lucruri pe care mi le-am propus să le realizez şi nu am reuşit cum ar fi un grup de lucru pentru energii regenerabile, dar nu abandonez ideea (…) Cu toate că la început nu mă cunoşteam foarte bine cu Timoce, vreau să îi mulţumesc pentru că ne-am completat foarte bine”, a spus Frenţ, în timp ce îi strângea mâna fostului coleg Grigore Timoce.

Grigore Timoce, despre demisie: „O pauză de 45 de zile”

„Aş fi vrut să fiu primul din ţară care şi-a dat demisia. Consider această demisie ca o pauză de 45 de zile, ca un concediu pe care nu mi l-a luat în acest an. Gestul nostru a fost apreciat în organizaţia judeţeană a PSD. Eu am avut oferte şi de la PDL să merg în tabăra lor. Aş fi putut să intru în şomaj, puteam să atac şi în contencios decizia şi să ne agăţăm de funcţii. Am vrut să le arătăm celor din partid că şi-au pus oameni de cuvânt în partid. Despre activitatea mea, îi las pe cei din subordine să transmită ei mesaje, eu vreau să spun doar că activitatea de la Prefectură mi s-a potrivit ca o mănuşă”, a afirmat fostul subprefect Grigore Timoce.

Timoce regretă faptul că nu a reuşit să rezolve mai multe probleme ce ţin de fondul funciar, şi trage un semnal de alarmă vizavi de întocmirea listelor cu preşedinţii /locţiitorii secţiilor de votare pentru alegerile prezidenţiale. În acest sens, fostul subprefect s-a confrunta în activitatea sa cu „tentative mai subtile, mai pe faţă, de fraudare a alegerilor”.

„Eu şi Frenţ am semnalat aceste fraude în şedinţele publice. De exemplu, la alegerile europarlamentare, la Jimbor, au fost autocare cu 200 de oameni din Petroşani, care au votat acolo, în contextul unei nunţi. Autocarele au fost trimise la comanda doamnei Ridzi. Sunt multe dosare instrumentate, dar blocate, deoarece Autoritatea Electorală Permanentă nu vrea să elibereze listele cu semnăturile celor care au votat şi în Petroşani, şi la Jimbor”, a declarat Timoce.

În final, Timoce a declarat că s-ar întoarce în Prefectură, în postura de prefect, asta în cazul în care nu-şi doreşte acest lucru Ovidiu Frenţ.

„În cazul acesta aş accepta postul de subprefect”, a replicat Grigore Timoce, adăugând: „primul lucru pe care l-aş desfiinţa ar fi barierele”.

Noii subprefecţi de Bistriţa-Năsăud sunt Ioan Cătălin Păun şi Eugen Curtean, Păun fiind deja numit în funcţie de premierul Emil Boc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5