A fost odată un motociclist…

Marşul motocicliştilor a tras un semnal de alarmă pentru toţi participanţii în trafic. Asta ne-a făcut să ne amintim de accidentele în care au fost implicaţi iubitorii traseului pe patru roţi. Duminică, la ora 13.16, pe DN 17, la km 95+600, la ieşirea din localitatea Mureşenii Bîrgăului, s-a produs un accident grav de circulaţie, în care a fost implicată tocmai o motocicletă. Valerius C., de 24 ani, din Sângeorzu Nou, în timp ce conducea o motocicletă, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul, a lovit parapetul metalic din partea dreaptă a drumului în sensul de mers spre Vatra Dornei şi împreună cu pasagerul de pe motocicletă au căzut într-o prăpastie. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei şi rănirea gravă a pasagerului Ioan B., de 22 ani, din Bistriţa. Cei doi sunt internaţi la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Conducătorul motocicletei a fost testat alcoolscop, şi s-a stabilit că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, ne informează purtătorul de cuvânt al IPJ Bn, agent Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5