Femeie agresată de socrul său, la Târlişua! Ordin de protecție provizoriu, emis împotriva bărbatului de poliţişti

În urma intervenției la un scandal în familie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva unui bărbat, de 71 de ani, din Târlișua.
"Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în după-masa de ieri, 7 noiembrie, în timp ce se aflau în curtea comună, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri avute, bărbatul de 71 de ani ar fi agresat-o pe nora sa. Femeia nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale și nu a dorit să depună plângere împotriva socrului ei.
În urma celor constatate la fața locului, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie", se arată în comunicatulş IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5