Economie

Firmele din sectorul pensiilor private vor transmite situaţiile financiare aferente anului 2008 până la 15 aprilie, Ministerului Finanţelor Publice şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii...
Conform Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competivităţii Economice”, pot solicita finanţare nerambursabilă, în cadrul acestui domeniu de intervenţie, întreprinderile mari, care au peste...
Primirea cererilor la Centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se desfăşoară conform planificărilor judicios întocmite. Comparativ cu anul precedent, acţiunea se derulează...
Prezent la Bistriţa joi, 12 martie, ministrul Întreprinderilor Mici, Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţ, ai IMM-urilor. În...
Miercuri, 11 martie, la sediul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, str. Mărăşeşti, nr. 2, a avut loc un eveniment inedit denumit “Ziua porţilor deschise”, care...
Mult discutatul împrumut financiar de la FMI stârneşte controverse nu doar în rândul politicienilor, ci şi al analiştilor economici, sindicaliştilor. Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”...
Conform unui ordin semnat de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, specialiştii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud au fost repartizaţi, pe comune, în sprijinul colegilor...
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a contractat până în acest moment 127 de proiecte, în valoare de 313,88 milioane de euro, pentru Măsura 322 – „Renovarea şi dezvoltarea...
Domnule director Liviu Rapan, care sunt ultimele informatii referitoare la Masura 112 Instalarea tinerilor fermieri? Pentru toti cei interesati in accesarea acestei masuri va putem informa ca a fost...
Aceeaşi firmă, respectiv S.C. “Agrosem”, lângă Cibela, atenţionează producătorii agricoli să verifice toate plicurile de seminţe de legume pe care le cumpără, respectiv să vadă gramajul, preţul,...
Firma “Agrosem” a pus în vânzare cartofi de sămânţă, aduşi din zona Harghita, cartofi albi şi roşii. Aceştia sunt ambalaţi în saci egalizaţi, de 30 kg, sacii sunt etichetaţi, având şi certificat de...
După cum am mai anunţat, în perioada 2 martie – 15 mai, la Centrele APIA, fermierii sunt invitaţi spre a-şi completa cererile, a-şi depune dosarele pentru primirea plăţilor europene.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) anunţă că firmele vor putea să-şi modifice domeniul de activitate CAEN, gratuit, încă un an. Hotărârea de Guvern a prelungit termenul prevăzut la...
Apropierea primăverii îi determină pe mulţi dintre deţinătorii de terenuri agricole să-şi procure seminţe şi material săditor. Specialiştii îi sfătuiesc pe cei interesaţi să fie foarte atenţi de unde...
Începând cu data de 2 martie se desfăşoară campania de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe unitatea de suprafaţă. Cererile se depun în intervalul 2 martie 2009 – 15 mai 2009....
Este un obicei ca în fiecare zi de joi, lechinţenii să facă o plimbare şi prin piaţă spre a vedea “mersul lumii”, cum ne spune un vechi comerciant. Mărfuri multe, variate şi la un preţ în funcţie de...
Începând cu data de 1 martie, în judeţul nostru se va desfăşura campania de vaccinare contra pestei porcine, pentru întregul efectiv estimat la aproape 60.000 capete. Această campanie, la care vor fi...
A expirat termenul de depunere a documentaţiilor pentru Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă. Vineri a fost ultima zi când solicitanţii îşi puteau depune dosarele la Direcţia...
TeraGlass va înlocui actualul brand de ferestre Orizont. Compania Teraplast, furnizor de soluţii şi sisteme integrate în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a finalizat prima parte a...
Angajaţii Gărzii Financiare îşi vor extinde drepturile şi vor putea să preia o parte din atribuţiile ce revin acum poliţiei sau jandarmeriei. Astfel angajaţii acestei instituţii se vor transforma în...
Programul ,,Casa Verde” a fost abrogat din raţiuni bugetare, şi va fi înlocuit de un program-pilot redimensionat. ,,Casa Verde” era un program prin care statul suporta o parte din costurile...
În plină criză economică, salariile preoţilor de la noi cresc. La fel se va întâmpla şi cu veniturile profesorilor din facultăţile de teologie şi ale personalului neclerical. Pentru aceste cheltuieli...

Pagini

Subscribe to Economie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5