Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Duhul sărbătorii și teologiei populare

Mircea Gelu Buta

 

 

Prin volumul „Poveștile Paștelui”, jurnalistul mărturisitor Menuț Maximinian încearcă prin duhul sărbătorii și teologiei populare să ne reamintească că satul natal nu poate fi gândit fără zariștea lui pascală și fără o preajmă sau depărtare, adică fără o cetate sau un oraș, așa cum nu poate fi gandit Emausul fără Iersualim și tot așa cum nici măcar Împărăția lui Dumnezeu fără cetatea Ierusalimului Ceresc, în care lumina este dată de Hristos.

Orice sat natal este Emaus pentru că el cuprinde Biserica Botezului și Euharistiei, locul sfânt în care „puiul de om a crescut în puiul lui de cer” (Arsenie Boca), locul de unde începe zborul celin, locul dulce al cuminecărilor și al deslușirii cărărilor, locul binecuvântărilor pământești și al poveștilor bunicilor. Înainte de a fi Emaust pascal, satul natal este un Bethleem, o casă a Pâinii pogorâte din cer, un Viflaim, străjuit de o stea mare, liturgică și etnologică. Satul natal mai este și Betanie, prin cimitirul de pe culmea dealului sau din preajma bisericii și trebuie să recunoaștem că în multe rânduri cei morți au mai ținut în credință pe cei vii, mai ales, în perioada comunistă, dar nu doar atunci.

Oamenii de la oraș și de la sat se comportă diferit pentru că orașele aleargă după nou, sunt alerte fără tradiții puternice, în timp ce satele își apără cu încăpățânare rânduiala. Acolo nu se renunță la nimic cu adevărat, iar acumulările se produc succesiv în straturi. Acesta este motivul pentru care astăzi satul românesc aflat în plin declin apare în fața unei priviri nostalgice, depozitarul ultim al creștinismului adevărat, în timp ce orașele grăbite lipsite de statornicie și fascinate de felurite promisiuni ideologice au enclavizat creștinismul iar consecințele sunt evidente. Comuniunea creștină a cărui portdrapel este iubirea pentru aproapele a fost înlocuită de ură și dușmănie. Atunci când cineva rostește „moarte medicilor” aduce o blasfemie lui Dumnezeu, pentru că El este doctorul sufletelor și trupurilor. Probabil că se va cere moartea preoților, a profesorilor, a luminătorilor. Aceste voci care prin vulgaritate și mitocănie desconsideră eroi, martiri și sfinții noștri, încearcă de fapt să distrugă sufletul poporului român, iar când încrederea poporului în sine este distrusă, poți să faci cu el ce vrei. Există un tratat de strategie chinezească, vechi de peste cincisute de ani, care spune, că dacă vrei să cucerești un popor fără armată, fă-l să nu mai aibă încredere în sine. Distruge-i tradițiile, idolii, acoperă-i cerul, după care vor veni singuri la voi să fie salvați din hăul în care au ajuns.

Fiecare sat natal se salvează cum îl ajută Domnul, prin oamenii pe care i-a dat: Ipoteștii lui Eminescu ca un memorial poetic al codrilor de aramă, Humuleștii lui Creangă ca un spațiul al ludicului universal al copilăriei, iar Lancrămul lui Blaga ca un Lacrimarium transilvan. Jurnalistul Menuț Maximinian într-un gest la fel de  generos încearcă să salveze satele din întregul ținut Bistrița-Năsăud, pe care le evocă ca pe un Bethleem, Betania și Emaus pascal, fapt pentru care îi mulțumim.

Desigur, satul fiecăruia dintre noi, așezat fie pe câmpie sau undeva pe un picior de munte are un nume propriu, care se resoarbe cu toate ale lui adunate în Biserica din fața casei părintești, cu cristelnița Botezului și potirul Cuminicăturii, cu toate comorile pe care jurnalistul Menuț Maximinian încearcă să le povestească într-un cuvânt de chemare acasă de la joaca prin lume, care le cuprinde pe toate: „Măi copile, umbli tu prin lume, dar să nu uiți să vii înapoi acasă până n-o fi prea târziu”, sunt cuvintele cu care a fost dojenit Grigore Leșe de către tatăl său, așadar, dăinuirea este Paști, este viață în Dumnezeu cu toate cele ale noastre.


 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5