Dosar penal pentru un bărbat din Feldru, care a condus fără permis! Ar fi prezentat un document contrafăcut din Irlanda

În seara de 31 iulie a.c., polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud care efectuau activităţi de control pe linie rutieră, pe Drumul Național 17D, au depistat și oprit un autoturism care nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism.
"A fost identificat conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat, de 38 de ani, din Feldru, acesta fiind sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, i s-a reținut permisul de conducere.
În cadrul verificărilor efectuate, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere similar cu cele eliberate de autorităţile din Irlanda, dar care nu prezenta elementele de siguranţă şi particularizare ale unui permis de conducere autentic, existând bănuiala că este contrafăcut", se arată în comunicatul IPJ BN..

La data de 1 august a.c., în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere valabil. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5