Dosar penal la meciul CF Gloria Bistriţa 1922 -FC Rapid

Vineri, 11 decembrie 2009 de la ora 20.00, pe stadionul municipal s-a disputat partida de fotbal dintre echipele.

Jandarmii bistriţeni au aplicat la finalul partidei CF Gloria Bistriţa 1922 - FC Rapid două sancţiuni. Este vorba despre o amendă de 250 de lei pentru introducerea şi consumul băuturilor alcoolice în arena sportivă, conform legii nr. 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, art 20 lit.d. Această amendă i-a fost aplicată lui Ionel B. de 30 de ani din Bistriţa, căruia i-a fost aplicată şi sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la astfel de competiţii sportive pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, ofiţerii Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii din cadrul Jandarmeriei bistriţene au demarat întocmirea actelor premergătoare începerii urmăririi penale lui Victor M. de 24 de ani din Bistriţa, pentru introducerea, deţinerea şi folosirea în arena sportivă a unor obiecte artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, conform art.35, din legea 4/2008.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5