Dorin Popescu: Baconschi şi Igaş ar trebui să îşi dea demisia

Vicepreşedintele PNL B-N, Dorin Popescu, sare (şi) la gâtul miniştrilor Baconschi şi Igaş, nu doar la gâtul lui Liviu Rusu. Liberalul consideră că cei doi miniştri ar trebui să îşi dea demisia, după ce ţările din zona Schengen nu s-au pus de acord asupra aderării României.

,,Din păcate, la ora actuală nu avem politică externă. Nu avem MAI, nu avem nimic. Toate sacrificiile economice care au fost făcute pentru aderare se şterg la ora actuală, pentru că suntem trataţi ca şi cetăţeni de mâna a doua.

O minimă decenţă ar fi ca cei doi indivizi, care din păcate sunt la frâiele celor două ministere, ar trebui să îşi dea demisia, măcar din respect pentru cei care ne mai gândim că suntem europeni, pentru că cu asemenea miniştri, niciodată, nu vom fi europeni. Vom fi la nivelul Africii sub-dezvoltate”, a afirmat Dorin Popescu în cadrul unei conferinţe de presă.

Vicepreşedintele PNL B-N este de părere că această problemă trebuie rezolvată la nivel diplomatic, şi în acest caz, s-ar fi putut apela, inclusiv la Regele Mihai şi Casa Regală a României.

,,Trebuie rezolvată problema diplomatic. A-l avea pe Regele Mihai, sunt convins că dacă era implicat, dacă era rugat să participe alături de Casa Regală la aceste demersuri, o făcea cu mare drag şi cu rezultate. Să nu uităm, Olanda este monarhie. Se putea găsi o cale diplomatică pentru a rezolva acest conflict. Ori, să te duci cu Baconschi şi cu Igaş, mai bine nu te duci cu nimeni. Este un eşec incredibil”, a menţionat Popescu.

În opinia liberalului, decizia de amânare a admiterii României la Spaţiul Schengen are şi va avea urmări grave, şi vom ajunge, în situaţia de a ne fi ruşine să spunem că suntem români.

,,Am şi păţit acest lucru. Umblând foarte mult în Europa, la un moment dat, ajungi să spui că îţi este ruşine să fii român, să te fereşti să vorbeşti româneşte pe stradă, pentru că la toate colţurile vezi numai ţigani, numai cerşetori”, a comentat Dorin Popescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5