Dorel Cosma, la întâlnire cu ministrul Culturii din Bulgaria

Directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa, prof. dr. Dorel Cosma, preşedintele Federaţiei Naţionale a Grupurilor Folclorice din România şi vicepreşedinte la nivel european, este prezent, în aceste zile, la o întâlnire a Federaţiei de Folclor din Bulgaria, organizată sub sigla Ministerului Culturii. După cum ne-a relatat telefonic, din Sofia, domnia sa a avut o întâlnire cu rectorul Universităţii Tehnice şi o comunicare în cadrul universităţii despre integrarea prin folclor în marea familie europeană. Apoi, a avut o discuţie cu viceprimarul Capitalei bulgare şi preşedintele Federaţiei din Bulgaria, Rosen Bogdanov, dezbătând o serie de proiecte culturale ce vor fi demarate între România şi Bulgaria.

Aseară, scriitorul şi etnologul Dorel Cosma a susţinut o comunicare la Universitatea de Stat din Bulgaria, iar în această dimineaţă se va întâlni cu ministrul Culturii. De la Sofia, Dorel Cosma se va deplasa spre Ral Grad, unde este convocată Adunarea Generală a Federaţiei Folclorice din Bulgaria, în cadrul căreia va avea loc o conferinţă pe tema Uniunea Europeană de Folclor – IGF. Între Bistriţa şi Bulgaria colaborarea a început de mai mulţi ani, formaţii bulgăreşti fiind prezente în fiecare an la Festivalul Internaţional de Folclor Nunta Zamfirei, iar din acest an, directorul Dorel Cosma doreşte să-i avem pe bulgari invitaţi şi la Festivalul Fanfarelor, precum şi la Festivalul de Teatru Profesionist.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5