Dăm lumii de veste, o nuntă ca-n poveste: „Nunta Zamfirei”, ediţia a XXII-a. Vezi programul !

Nunta ca-n poveste la Bistriţa.  A XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei” va avea loc în perioada 28-31 iulie. Centrul Cultural Municipal pregăteşte o ediţie în care bistriţenii se vor întâlni cu nuntaşi din Indonezia, Singapore, Sri Lanka, India, Turcia, Ucraina, Vietnam, Grecia, Italia, Serbia şi din ţara gazdă. Va fi o nuntă ca-n poveşti la care sunt aşteptaţi să vină toţi bistriţenii. Un punct inedit în cadrul manifestărilor va fi deschiderea oficială, care va fi făcută de către ansamblul profesionist Cununa de pe Someş, împreună cu ansamblul Balada de la Bistriţa, profesioniştii de la Junii Sibiului şi orchestra Zuralia.
Vom vedea o altfel de coregrafie a dansurilor populare, dar şi cântecele pe versurile lui George Coşbuc într-o altă abordare, într-un tablou regizat de iniţiatorul festivalului dr. Dorel Cosma. Conducerea muzicală este semnată de Alexandru Demeter, Relu Balkan şi Bogdan Botezat, iar coregrafia de Teodor Puşcaş şi Ioan Simionca.
Pentru prima dată pe scenă se va afla, la masa de lucru, poetul George Coşbuc, ca un arc peste timp a momentului în care crea una dintre capodoperele literaturii româneşti, Nunta Zamfirei.
Despre toate acestea şi multe altele, veţi afla şi vă veţi bucura împreună cu alaiurile de peste mări şi ţări începând de azi, de la ora 20, odată cu deschiderea pe scena din faţa Palatului Culturii, a celei mai frumoase nunţi din lume.

 

VINERI  28 IULIE

  • Ora 1200– Animație și repetiție generală
  • Bloc Lama – Serbia
  • Piața Decebal – Vietnam
  • Piața Unicarm – Grecia
  • Prefectură – Polonia
  • Primărie – Turcia
  • Ora 1900Concert Fanfară Militară în filigorie

Animație în Parcul municipal -  participă toate formațiile

  • Ora 2000 Deschiderea festivalului

Pe scenă vor urca câte o pereche din: India, Franța, Polonia,

Grecia, Vietnam, Serbia, Turcia, Ucraina

  • „Cununa de pe Someș”
  • „Balada”
  • „Junii Sibiului”
  • „Zuralia”

 

SÂMBĂTĂ 29 IULIE

  • Ora  900 -  Participare la ceremonia dedicată Zilei Imnului României
  • Ora 2000 Concert
  • Ansamblul ”Cununiţa”
  • Franța
  • Polonia
  • Grecia
  • Vietnam
  • Serbia

 

DUMINICĂ – 30 IULIE

  • Ora 1130 -  Participare la slujba religioasă
  • Ora 1300 -  Deplasare la Leșul Ilvei - Polonia

-  Deplasare la Sânmihaiul de Câmpie - Grecia

  • Ora 2000 Concert
  • Turcia
  • Vietnam
  • India
  • Ucraina

 

LUNI – 31 IULIE

  • Ora 1100– Animație
  • Bloc Lama – Ucraina
  • Piața Decebal – Turcia
  • Piața Unicarm – India
  • Prefectură –Polonia
  • Primărie – Grecia
  • Independenței – Serbia
  • Pietonal –Vietnam
  • Ora 2000 Gala finală
  •  
  • https://www.facebook.com/FESTIVALUL.INTERNATIONAL.NUNTA.ZAMFIREI/videos/1396645343759899/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5