Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: Sus e LUNA, mai devale NORUL, iar la sol – criză CENUŞIE plus viaţă … PORTOCALIE

EPIGRAME

săptămânalul la … serviciu

(fotografie)

IONEL ANDRAŞONI

Gusturi naturale

S-a înseninat, e soare,

Sunt sătui sau le e foame,

Pe sub pomul iar în floare

Caută băieţii … poame!

Orientare

Aleg cărarea fericirii

Şi ca specialist în poante

Mă dor soţia şi copiii

Şi mă vindec … cu amante.

Şi frumoasă şi bogată

Mândra mea uimeşte strada

Arătoasă şi zglobie,

Faţa-i albă ca Zăpada

Doar maşina-i … măslinie.

Fetiţele

Cu fustiţele lor scurte

Vor ca să le facem curte

Iar ce vreau eu nu le pasă –

Le-aş iubi, dar nu mă lasă.

Vai de capul meu

Nu doar sticla e pricina,

Lumea ştie că-i vecina,

De-amândouă mă despart greu

Şi le folosesc mereu.

Carpe diem

Bachus zilnic mă-nsoţeşte

Când trec pe la „Bolta rece”

La ureche îmi şopteşte:

- Bea Ioane şi … petrece.

Minune biblică

De trei zile beau şi beau

Să mă-mbăt degeaba vreau

Nu găsesc în jur o fată …

Vinu-mi pare … apă plată!

Evoluţie

Vorbe dulci şi înfocate

Gânguresc mereu ştrengarii,

Dar fetiţele-ncercate

Vor … dolarii.

Recunoştinţă în … natură

Mă-mpăcam bine cu vecina,

Acceptând ca să-i fiu „peşte”

Îmi plăteşte, bat-o vina,

Ştie ea ce îmi lipseşte.

Tinerel m-am însurat

Tinerel m-am însurat,

Bine stam cu bateria;

Dar atunci când m-a lăsat

S-a stricat şi … jucăria.

EPITAF

Pe lespedea unui Ion

Ioneluş, Ionelule, nu trîndăvi omule!

Că nu-i vremea pentru mas …

Iar rimele domnule, sunt precum cadînele

Suple-n trup, dar lungi în … nas.

Puiu Cris

CELEBRI ŞI ÎN ANECDOTE

Deschisă în 1886, cafeneaua „Capşa” a devenit în scurt timp cel mai important punct de întâlnire a personalităţilor politice româneşti, dar şi internaţionale, a gazetarilor şi artiştilor, dar şi a celor mai frumoase femei. Tradiţie valabilă şi astăzi. După 1932 însă, locaţia bucureşteană a fost statuată, aproape oficial „Cafeneaua scriitorilor şi artiştilor” unde s-au lansat nume ilustre şi suculente replici ale spiritualităţii creatoare.

Printre frecventatori era şi trioul literaţilor: Ion Minulescu, Corneliu Moldoveanu şi Alexandru (Alecu) Cazaban. Într-o zi, poetul Minulescu, dorind să epateze, strigă celor doi convivi, ca să audă de fapt toată suflarea:

- Mă, voi ştiţi că eu m-am născut în anul în care a murit Eminescu!?

Replica lui „conu” Alecu a fost rapidă şi la fel de sonoră:

- Două mari nenorociri în acelaşi an!

GLUMIŢE – zolite şi pripite - la …CEAUN

- - de Teodor BALMOŞ –

Într-un compartiment un preot explica unor enoriaşi că în zilele de astăzi noţiunea de păcat e cam depăşită.

- Şi de ce ne spui aşa de târziu părinte?, sare ca arsă o babă.

#

O tânără îi şuşoteşte printre lacrimi logodnicului:

- Scumpule e îngrozitor, dar nu ne mai putem căsători! Tata a pierdut la poker toţi banii!

- Fii liniştită draga mea. Eu sunt acela care i-am câştigat!

#

- De zece ani caut femeia ideală. Am găsit-o abia în luna trecută.

- Şi te-ai însurat cu ea?

- Nu. Şi ea îşi căuta bărbatul ideal.

#

- Tăticule, tu ai fost soldat?

- Da.

- Şi e adevărat că un soldat nu trebuie să se teamă de nimic?

- E adevărat

- Atunci cred că n-ai să te temi să te uiţi în carnetul meu de note …

#

- Domnule doctor, nevasta mea are insomnii …

- De ce?

- Noaptea nu doarme deloc.

- Dar ce face?

- Mă aşteaptă pe mine.

#

O secretară nou angajată, pusă a executa şi lucrări de dactilografie se plânge unei colege:

- Şeful ăsta al meu este de-a dreptul nepoliticos!

- Dar ce s-a întâmplat?

- Auzi dragă! Mi-a spus că nu-s atât de frumoasă să-mi permit zece greşeli în fiecare pagină!

BANCURILE EDIŢIEI

Proces

-Acuzat, intreaba judecatorul, ai ramas de trei ori vaduv. Cum a fost posibil asa ceva?

-Prima sotie a mancat ciuperci otravite si a murit!

-Si a doua?

-Tot asa. A mancat ciuperci otravite si a murit!

-Si a treia sotie a murit tot de ciuperci otravite?

-Nu, nu, din cauza unei fracturi craniene!

-Si cum s-a intamplat?

-Pai nu a vrut sa manance ciuperci...

Intamplari din metrou

Un betiv povesteste:

... si cum ziceam, ajung aseara acasa, ma dezbrac, intru in baie si deodata aud...

- Atentie, se inchid usile! Urmeaza statia Timpuri Noi cu peronul pe partea dreapta!

Ale tineretii valuri

Un punker urca intr-un autobuz.

Parul sau era facut spice, colorat verde, rosu, albastru si portocaliu. Hainele ii erau o amestecatura de cirpe si piele, picioarele ii erau goale si corpul ii era plin de cercei.

Se aseaza pe singurul loc liber, exact in fata unui batrin, care se tot holba la el.

- Ce te tot holbezi, mosule? Ce, tu n-ai facut nimic aiurea cind erai tinar?

Batrinul:

- Ba da. Odata, cind eram in marina, m-am imbatat in Singapore si am avut contact cu un papagal. Ma gindeam ca poate esti fiu-meu...

cada de apa

Un jurnalist întreaba directorul unei case de nebuni:

- Care este testul ce se efectueaza pentru a externa un bolnav?

- Umplem cada cu apa, punem alaturi o lingura si o cana. Îi cerem pacientului sa goleasca cada de apa. Jurnalistul, zâmbind, spune:

- Orice om normal ar lua cana.

- Nu, un om normal ar scoate dopul de la cada ...

Telegrama

Soacra dv. a murit. STOP.

O incineram sau o inmormantam ? STOP.

Raspuns:Nu-i dati nici o sansa. STOP. Incinerati corpul si inmormantati cenusa. STOP.

El si Ea, pe canapea

Ea: Ce faci ?

El: Ma gandeam ! Tu ?

Ea: Si eu ma gandesc !... Tu la ce te gandesti ?

El: La ce te gandesti si tu !

Ea: Porcule !

Comentarii

24/04/10 21:42
ando

SLABE,SLABE !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5