Cuiul lui Pepelea

La zi: Când FUDULIA + PROSTIA guvernamentală este în GRAŢIE, guvernaţii o să aibă parte de TRAI pe RAŢIE!

EPIGRAME ŞI CATRENE

Strigătură

Nici acela popă nu-i

Care scuipă-n sânul lui

Când satana-l ispiteşte

Să se dea pe la neveste …

Alexandru Misiuga

Alte vremi

Şcoala noii generaţii

Are azi o nouă faţă …

Cel mai mult, la noi, se-nvaţă

După ore-n … meditaţii

Alexandru Oltean

Răsună valea

- I-auzi valea cum răsună

De durere şi simţire

Dintr-un codru, până-n lună

A rămas un fir subţire

Aurel I. Borgovan

Slugarnicul

Este omul de ispravă,

Sfânt, din cap până-n călcâie,

Când dă ochi cu cei din slavă,

Şade smirnă şi tămâie!

Alexandru Clenciu

În faţa unui şef îngâmfat

Când argumentele ce ai sunt de prisos

Poţi să alegi o cale şi mai scurtă,

Căci lauda e pentru vanitos

Ca scărpinatul porcului pe burtă

C. Milea

Femeia

Femeia, după câte înţeleg

(Şi cei care mă ştiu îmi dau dreptate)

Abia atunci e un om întreg

Când prin căsătorie-i jumătate!

D. C. Mazilu

Cerere şi ofertă

Cum trăia de azi, pe mâine,

Mi-a cerut cinci lei de-o pâine

Şi i-am zis mărinimos

Beai bătrâne, sănătos!

Eugen Pop

Amintire de pe litoral

Mica sirenă fermecată

Ce mi-a prins inima în cleşte

Era niţel cam supărată

Că rămăsese fără … peşte

Florin Rotaru

Reglări de conturi în lumea interlopă

E o cutumă clară, dominantă,

Pe care ei ar trebui s-o ştie:

În „legea junglei” nu e relevantă

Prezumţia de ne vinovăţie.

Hortensiu Aldea

Culoare politică

Că steaua lor, încet, s-a dus,

Fiind prea roşie, s-a spus.

Eu, astăzi te îndemn să vezi

Câţi îţi oferă … stele verzi.

Gabriela Medan

EPITAF

Pe lespedea unui anume pastor

Zace aice-un răspopit

Fără mitră şi sutană

Fosta-n viaţă doar satană

Şi-o s-ajungă drac … belit!

Puiu Cris

CELEBRI ŞI ÎN ANECDOTE

Împărăteasă a Rusiei în răstimpul 1741–1762, Elizaveta Petrovna, se declara indignată foarte, fiind informată despre starea criminogenă din gubernii. Ea îi porunci responsabilului direct, generalul Aleksei Tatişcev, să găsească o soluţie eficientă pentru asanarea infracţionalităţilor. Acesta găsi soluţia şi se grăbi să o prezinte în faţa dvorenilor veniţi la curte.

- Soluţia e la mine în buzunar, - rosti „însărcinatul” şi scoase solemn, la lumina zilei „ştampila” pentru marcare.

Potrivit înaltului gradat, fiecărui infractor îi va fi înscris cu fier încins, pe piele, cuvântul „hoţ”. Asta pentru ca să fie uşor identificat în caz de evadare sau recidivă.

Unul dintre curteni îşi manifestă dezacordul, argumentând:

- Dar vor fi cazuri când unii oameni nevinovaţi sunt învinuiţi în pripă, iar mai târziu li se face dreptate. Cum îi veţi izbăvi atunci de aceste însemne ruşinoase?

- Foarte simplu, răspunse şăgalnic Tatişcev. Înaintea cuvântului „hoţ” le vom adăuga cuvintele „ nu e” …

Însemnele astfel aprobate au fost repartizate în tot imperiul …

N.n. N-ar fi rău să ne învrednicim cu o recidivă, chiar dacă chirurgia reparatorie poate încurca vetuste proceduri!

PERLE DIN SĂLILE PAŞILOR PIERDUŢI

„Pârâtul s-a purtat brutal cu soţia după ce a bătut-o, iar din toamna anului trecut soţii sunt despărţiţi în fapt în cadrul aceleiaşi locuinţe”.

#

„Dacă bine îmi amintesc, prin 2009, în timp ce eu mă găseam la locuinţa tatălui meu, reclamanta a venit acolo şi prezenta pe gât urme de violenţă, care, după spusele ei, aparţineau pârâtului”.

#

„ … pârâta a avut o comportare condamnabilă prin aceea că m-a insultat, m-a ameninţat, mi-a adresat cuvinte injurioase, încât cele 12 zile cât am fost împreună, pentru mine au constituit ani de chin”.

#

„ … Când partea civilă i-a cerut restituirea, inculpatul a refuzat, afirmând că o parte dintre bunuri le-a înstrăinat, iar restul nu le va restitui până nu-i va achita suma de 60 de lei, reprezentând hrănirea unui căţel timp de o lună de zile”.

#

„Soţul meu, de când a venit din puşcărie, s-a bazat mai mult pe lăutărie (contrabas) şi a locuit foarte mult la ţară, la părinţii lui cu care cântă. Nu este un basist strălucit, mai mult de umplutură, pentru a-şi câştiga existenţa cântă de 2-3 ori pe lună”.

#

„Părţile se certau din pricină că pârâtul nu o lua pe reclamantă cu el şi aceasta mergea numai cu prietenii lui”.

#

„Din delapidarea de numai 282.502 lei n-am tras mare profit. Atâta doar că mai jucam la bingo. Cât? Câte zece, cincisprezece mii pe săptămână …”

#

„Inculpatul P.I. a forţat portiera autoturismului de la care a demontat radiocasetofonul şi o umbrelă …”

#

„Afară mi-a zis să repet a-l îmbrăţişa pe acel necunoscut întrucât are portmoneul asupra sa şi nu ştie cum să i-l pună acelui necunoscut înapoi în buzunar, de unde i l-a furat”.

BANCURILE EDIŢIEI

Lipsa toaletelor pe stadion

O batranica mergea incet pe trotuar tragand dupa ea doi saci de gunoi. Unul din saci era rupt si din el curgeau pe trotuar bancnote de $20.

Un politist o opreste si ii spune:

- Doamna vi s-a rupt sacul si va cad banii.

Batrana se uita si spune:

-Noroc ca ati vazut domnule politist, acum trebuie sa ma intorc sa-i adun!

-Stati ca nu-i asa simplu! De unde aveti banii, nu i-ati furat?

-Nu domnule, e simplu. Eu stau linga un teren de fotbal si unii din spectatori vin sa urineze printre uluci pe florile mele. Asa ca, atunci cand e o partida, imi iau foarfeca de vie si ma asez in spatele gardului. Cand un spectator o scoate eu il apuc si-i spun 20$ sau ti-o tai!

Politistul se gandeste ca e just si incepe sa rada.

-Dar ce aveti in celalat sac, atunci?

-Pai, domnule politist... nu toti vor sa plateasca!

Pe munte

Un alpinist neasigurat statea sa cada de pe un perete de stanca. Abia se mai tinea cu o mana deasupra haului.

Se uita la cer si striga disperat:

- Doamne, e cineva acooolooo?

Se aude o voce grava:

- Da, fiule!

- Ce sa fac, sa nu ma zdrobesc de stanci?

- Roaga-te sa-ti fie iertate pacatele si desprinde-te de stanca fara teama.

Alpinistul se gandeste putin si striga iar:

- Altcineva mai este pe acolo?

Impolitete

Doi indragostiti se imbratiseaza in parc.

Langa ei un domn o fixeaza cu privirea pe femeie.

In cele din urma, partenerul ei izbucneste:

- Cata obraznicie !

- Nu vreau sa va deranjez, dar trebuie sa-i cer sotiei mele cheia de la apartament !

Consultatie

- Ce sa fac, doctore: casatoria mea e in impas.

- Cum asa ?

- Pai, sotia mea nu ma poate suferi cand sunt beat, iar eu n-o pot suferi cand sunt treaz ...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5