Criza portocalei înroşite

Un adevărat photofinish la alegerile parlamentare din România în ultima zi de noiembrie 2008; totul a devenit sutime între PSD şi PD-L, aşa încât cei doi băţoşi şi aparent ireconciliabili sunt în zona indefinibilului ca victorie, iar liderii ambelor grupări, îşi autoproclama majorităţi parţiale, unii în cifre votante, alţii în locuri în Parlament. Zilele următoare vor aduce necesarele clarificări, dar decizia desemnării unui premier e în ograda de la Cotroceni, care fiind portocaliu… una din emoţiile ce au tensionat noaptea de după alegeri a fost şi discrepanţa între “exit polls” şi cifrele real votante; dacă la exit polls – pronunţat “ig:xit piuls” – dar la noi merge şi aşa, PSD era cu peste 5 procente în frunte, în orele dimineţii de luni, ordinea s-a schimbat surprinzător, chiar cu avantaj PD-L! Rog a nu se acuza indiscriminat pe sondatorii de preferinţe, Insomar şi Metro Media Transilvania, fiindcă calculul probabilităţilor este extrem de complicat în uninominal, iar cei intervievaţi la ieşirea de la urne nu pot fi obligaţi să spună adevărul, unii mai confundând, alţii uitând, sau în stilul nostru de mucaliţi balcanici chiar păcălind… ştiţi nuu, “Îmi dai ceva să-ţi spun drept?” “Nuu”! zice Insomarul… “Păi atunci?”, răspunde votantul nostru,. Stăpân pe situaţie, … pe o situaţie naţională şi internaţională extrem de incertă, extrem de volatilă, extrem de iraţională chiar… dar cum noi suntem undeva prin spatele Occidentului, la noi asta nu ajunge, pe noi nu ne prinde boala; trecând peste parantezele inerente lumii “Da io cu cin’ votez”, să revenim la dificultatea guvernării atât ca susţinere parlamentară, cât şi ca premier desemnat şi aprobat; desigur ca mai toţi se vor miniştri, sau chiar prim-miniştri, dar întrebarea dramatică este dacă viitorul guvern, mai portocaliu, mai roşu mai albăstrui, cu UDMR în cărţi şi cu PRM şi PNG afară din şanse va avea capacitatea de a accede prin curaj şi profesionalism la adevărata stare a naţiunii, a lumii, a multi-crizelor care bântuie precum respiraţie; un guvern eficient necesită rapida competenţă în decizii, fenomen adecvat preponderent techno-kraţilor (adică puterea ştiinţei aplicate, a unei abilităţi instinctive de a depăşi crizele), şi nu şirurile obscuratorilor televizaţi plini, chiar mândri în guralivismul lor ignorant şi temnbelizant; toţi se cred în stare să rezolve chiar limita irezolvabilului, uitând că tocmai acest gen de “inteligenţă atochtona” ne plasează de decenii bune undeva în coada Europei, scufundându-ne mai degrabă în balcanisme decât într-o transfigurată spaţialitate a formelor “topos eidon”. Şi, totuşi, în ciuda multor lucidităţi sceptice, un început de drum merită să fie salutat ca o nouă speranţă, ca un semn de referinţă a istoriei noastre ce încearcă din nou să scoată fruntea în lumină, după nenumărate tenebrisme din subteranele iraţionalului; un popor, o comunitate îşi caută mereu un anumit impuls din structurile subconştientului “dade a ţine Dumnezeu cu noi”, mizând de mult ori pe ceea ce nu este vizibil în primă instanţă, dar care repetitiv poate crea însăşi reflexul dorinţei ascensiunii care să ne europenizeze – în sensul civilizaţiei şi culturii – devenind ceea ce am dori să fim, şi străbătând furtunile, să ieşim solidificaţi şi solidarizaţi din ele.