“Creaţia este mai mult decât însufleţirea amorfului”

-interviu cu Cătălin Rus, coordonatorul Taberei religioase din Agrieş-

-Tabăra de creaţie a ajuns la ediţia a doua. Se vrea o manifestare tradiţională?

- Se vrea o manifestare continuă, cu implicarea tadiţiilor fără a avea vreo îngrădire. Este pur şi simplu o libertate de exprimare neîngradită de nici o regulă.

-Câteva cuvinte despre participanţii din acest an.

-Număr mic, dar voinic. Ionuţ Vişan este un îndrăgostit de natură şi un artist care vrea să folosească cromatica sentimentrelor ca şi mod de exprimare. Bogdan Rodeanu este un idealist şi fin observator al naturi şi oamenilor, Daria Seuşean, o începătoare ce nu mai vrea să fie aşa, Valentin Leahu, un mare boem, redactor şef al revistei culturale “Cenaclul de la Păltiniş”, autor de cărţi şi poet, Bogdan Ciuchendea-filosof, prieten al lui Constantin Noica, unul ditre oameni ce au avut onoarea să stea de vorbă cu el în timpul vieţii.

-Se vrea ca locul taberei să rămână Agrieş, sau vor fi şi alte itinerarii?

-Asociaţia o să mai organizeze şi alte tabere, dar în Agrieş vor rămâne acestea tradiţionale.

-Cum am interceptat pictorii locurile de la poalele Ţibleşului?

-Cu fascinaţie, mult interes şi dorinţa de a le cunoaşte mai bine.

-Un viitor medic, apropiat de artă. Se împacă bisturiul cu arta?

-Arta este un tip de terapie omologată şi un mod extraordinar de a învăţa despre răbdare şi de a vedea dincolo de aparenţe, aşa că pentru mine este şi un mijloc didactic.

-Câteva cuvinte despre fundaţia pe care ai înfiinţat-o anul acesta…

-Asociaţia Perpetuum Artis are ca şi scop promovarea Văii Ţibleşului şi implementarea artei culte în mediul rural. În acelaşi timp am semnat în numele asociaţiei un protocol de implementare a programului naţional artă la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud.

-Vor fi şi alte genuri de tabară, sau doar pictură?

-Da teatru, poezie, sculptură, fotografie. Planurile sunt multe şi necesită timp aplicarea lor.

- Eşti din Agrieş şi faci studiile la Sibiu. Unde te vezi peste 10 ani?

-Probabil în Africa, trei luni pe an, şi apoi într-un loc unde să fiu lăsat să fac ce ştiu şi pentru ce m-am pregătit.

-Tabăra a avut ca temă religia. Ce este pentru tine Creaţia?

-Este mai mult decât însufleţirea amorfului. Este probabil cel mai extraordinar mister pe care îmi place să îl iau ca atare fără să încerc să îl mânjesc cu gândire.

-Ce s-a întâmplat cu lucrările din tabără ? Vor putea fi ele vizitate într-o

expoziţie?

-Lucrările vor fi cuprinse în viitoarele expoziţii organizate de asociaţie, în principal fac parte din patrimoniul asociaţiei. La un moment dat se va deschide o expoziţie permanentă în Agrieş, şi cine ştie ele au propriul lor destin pentru că au viaţa proprie, nu mai sunt nişte simple pânze, sunt bucăţi de suflet.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5