„CiNE Contează pe Tine? “

A doua activitate a proiectului „CiNE contează pe Tine”, implementat de Asociația Elevilor Mehedințeni şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 - Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret, a avut loc, în perioada 20 – 23 februarie 2014, în staţiunea Băile Herculane din judeţul Caraş-Severin.
Din partea delegației Bistrița-Năsăud, a fost prezent Peica Emanuel , Director de departament : Mobilitate ,Informare ,Formare și Consiliere in cadrul Consiliului Județean al Elevilor. Acesta s-a implicat activ în sesiunile de lucru ce s-au desfășurat în cadrul proiectului și și-a adus aportul propriu prin experiența pe care o dețin, prezentând, în plenul seminarului, viziunea elevilor din județul Bistrița-Năsăud și problemle cu care aceștia se confruntă.
Pe parcursul Seminarului Naţional de Instruire a Secretarilor, participanţii au luat parte la diverse sesiuni de formare, coordonate de reprezentanți ai structurii suport a Consiliului Naţional al Elevilor, profesori formatori, și de un secretar expert, ce are contact direct cu documentele ce privesc elevii. Temele abordate în cadrul atelierelor vor fi: deprinderea abilităţilor de identificare a principalelor categorii de elevi cu dificultăţi de adaptare, generate de natura socială şi/sau etnică, printr-un studiu realizat la nivelul fiecarui judeţ din ţară, centralizarea datelor şi realizarea unei mese rotunde / cafenea publică cu elevii din mediul rural, cu cei care provin din familii dezorganizate sau cu cei cu deviaţii comportamentale, cu cei cu venituri mici pe membru de familie și cu acei consumatori de alcool/droguri/substanţe de natură halucinogenă, ce periclitează integritatea fizică şi psihică.
Membrii ce au participat la acest Seminar vor disemina informațiile primite ,în decursul a 60 de zile, alături de colegii din Consiliile Judeţene ale Elevilor din care provin, iar împreună vor identifica tipologiile de elevi de la nivelul fiecărei şcoli, apoi le vor clasifica şi vor realiza un centralizator cu date relevante la nivel judeţean.
Pe lângă secretarii Consiliilor Judeţene ale Elevilor și autorități locale, a fost invitat şi Romeo MOŞOIU, Consilier al Ministrului Educaţiei Naţionale.
Așadar, Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, urmăreşte identificarea grupurilor vulnerabile de elevi care nu au acces la mediul nonformal și implicarea acestora în activitați care să corespundă nevoilor de dezvoltare personală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5