Cine a cântat dorurile politicienilor

Timp de o lună artiştii din judeţ, dar şi nume din ţară, au fost curtaţi de partidele politice să susţină spectacole în cadrul campaniei electorale de lansare a candidaţiilor la primării şi Consiliul Judeţean.
Puţini au fost interpreţii care au cântat pe gratis, din obligaţie pentru partidul a căror membri sunt. Pentru cei care nu au carnet de partid, preţurile au mers de la un milion pe spectacol, pentru începători, până la 10-15 milioane cei care au fost zi de zi, sau 3 mii de euro un solist de renume venit din afară. La un simplu calcul, un artist de la noi a primit cel puţin 100 milioane lei în campanie. Şi nu ne regerim de vârfurile folclorului. Vorbim în lei „vechi” pentru a înţelege fiecare miza spectacolului. Cele mai mari sume au fost date de „portocalii”, care au avut şi cei mai de vază invitaţi din ţară. Concret, zi de zi au susţinut concerte în campania PD L: Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Domnica Dologa, Ancuţa Anghel, Maria Dan Golban, iar dintre invitaţii la anumite inaugurări de cămin cultural, sau festivaluri din campanie, amintim pe Petrică Moise, Sava Negrean Brudaşcu, Florentina şi Petre Giurgi, Cornelia şi Lupu Rednic, Sergiu Vaida şi nănaşii, Cornelia Adelean Archiudean. USL a stat mai slab la acest capitol, poate şi din lipsă de fonduri, mulţumindu-se cu artiştii noştri din judeţ, nume cunoscute de altfel: viitorul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alexandru Pugna, Mirela Petruş, Roberta Opre, Nicu Cioancă, candidat de primar la Tiha Bârgăului, dar şi Anuţa Motofelea şi Cristina Retegan care au cântat la ambele forţe politice. La centralizare în sediile partidelor erau şi artiştii. Aşteptând să vadă cine va câştiga. Şi mai apoi făcându-se pronosticuri pentru şeful Culturii. Campania a trecut, aleşii se ştiu. Viaţa merge mai departe pentru artişti, cu conturile un pic mai „încărcate”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5