Cerc pedagogic al învățătorilor, la Școala Gimnazială Șieu Odorhei. Șezătoarea din Ardeal, readusă în prim plan

Întâlnirea cu colegii noștri din Centrul metodic IX a prilejuit readucerea în prim plan a obiceiurilor și a tradițiilor străvechi ca legătură cu rădăcinile noastre și ca mijloc ce ne oferă sentimentul  de apartenență la neam și un legământ sacru cu trecutul.

            Multe dintre poveștile spuse la gura sobei își au originea în sânul șezătorilor din vremea străbunicilor și a bunicilor noștri.

            Dar ce era o șezătoare? Un obicei al lumii satului românesc,o întâlnire între membrii comunității unde munceau și se distrau împreună bătrânele,nevestele,fetele și flăcăii,aceștia din urmă căutând să-și aleagă viitoarea ”drăguță”.

            Se adunau pe rând la câte o casă,unde gazda îi aștepta cu boabe de mălai fiert amestecate cu nucă și zahăr,fructe uscate,nuci,alune,mere și nelipsitele pancove.Femeile și fetele torceau din furcă prefăcând lâna sau cânepa din caier în fire răsucite cu vârful degetelor și înșirate apoi pe fus.Fusele se depănau în gheme,apoi erau prefăcute de mâinile vrednice ale femeilor, fie în sfetăre, veste, fuste sau ciorapi călduroși,fie în torturi sau scule ca apoi să fie țesute la stative și să devină ulterior sumane, cioareci, guburi, cergi,fețe de pernă, ștergare sau cearceafuri.

            Munca se desfășura într-o atmosferă plăcută și veselă,în aștepatrea flăcăilor pețitori.Se spuneau ghicitori,proverbe și zicători sau se povestea despre evenimentele petecute în sat sau în satele vecine.Prin cântece nostalgice sau satirice,se chemau flăcăi în șezătoare:

            ”Ce sară-i în astă sară

            Îi sară de șezătoare.

            Fete-avem,ficiori n-avem

            Ne-om face vro doi de lemn,

            Cu picioare de tujleni

            Ș-om gândi că-s lătureni,

Că ficiorii ni s-o dus

La șezătoarea de sus,

Că acolo-i casă de bârne

 Și-s fetele mai bătrâne.

Aici casa-i de nuiele

Și-s fetele tinerele.”

Șezătoarea era și un loc al practicilor magice.Fetele se așezau în perechi,spate în spate și își treceau printre picioare sita sau ciurul cu fire luate din toate fusele toarse,srigând:

”Turtuluc, butuc

Cu sita m-apuc

Ficiori să  aduc.

Fie cât un puișor

Numai să fie ficior

Fie cum a fi

Numai de-a vini.”

După ce caierele erau gata de tors,urmau jocurile,cel mai cunoscut fiind ”Învârte-te purice”,prin care fata și băiatul își declarau intenția de iubire.

Astfel se legau prietenii și se țeseau iubiri, care de cele mai multe ori,duceau la căsătorie.

La sfârșit se întindea hora cu lăutari sau ceterași aduși de feciorii din sat.

Micii școlari din clasele  a III-a și  a IV-a, de la Școala Gimnazială Șieu Odorhei, îndrumați de doamnele învățătoare Budurlean Camelia și Moldovan Nicoleta, au adus în prezent un crâmpei de obiceiuri străvechi,organizând o șezătoare în cadrul activității metodice.

 Recunoștința noastră se îndreaptă spre domnul  profesor Ioan Pop (domnul Jean), fost profesor de istorie și director al școlii, pentru lecția de istorie adevărată prezentată, precum și doamnei Molnàr Helén Tünde, Preot a Bisericii Reformate, ca invitați în cadrul evenimentului.

Ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a domnului Sorin Sfintean, primar al Comunei Șieu Odorhei și a domnului Sorin Leah, Președintele Asociației de părinți.

Mulțumim, în mod special, doamnei director al Școlii Gimnaziale Șieu Odorhei, profesor Ana Daniela Hlinca, pentru sprijinul acordat în organizarea acestei activități.