Caravana BookLand, la Bistriţa

BookLand, cel mai avangardist, dinamic, cult, cool şi prietenos târg de carte din ţară, BookLand, aduce bistriţenilor un playlist de peste 9000 de titluri de carte, muzică, film şi jocuri, de la cele peste 70 de edituri participante. Evenimentul va avea loc la Centrul Comercial Winmarkt Măgura Bistriţa de marţi, 3 iulie, până la sfârşitul săptămânii. Sunteţi aşteptaţi la evenimente surpriză, oferte, tombole şi promoţii pentru toată lumea!
BookLand anunţă miercuri, o seară cu scriitorii bistriţeni Alexandru Uiuiu, Ana Dragu, Ioan Pintea, Ioana Bradea şi Horaţiu Baciu, care vor fi prezenţi în cadrul caravanei de la ora 19.00, pentru a susţine o sesiune de lectură, dedicată iubitorilor de carte din Bistriţa.
Joi, de la ora 19.00, seria evenimentelor continuă cu întâlnirea cititorilor cu scriitorii Melania Cuc, Elena M. Cîmpan, Dorel Cosma, Menuţ Maximinian şi Victor Ştir, prin colaborarea cu Societatea Scriitorilor Bistriţeni.
Pictorul Radu Hangan şi sculptorul Emil Dumitru Cassian îşi vor expune lucrările de artă pe parcursul întregii Caravane BookLand, în incinta complexului.
„Târgul de carte Bookland este o acţiune care se înscrie în strategia Winmarkt de implicare în viaţa comunităţi locale prin organizarea de evenimente socio-culturale, ca formă de manifestare a responsabilităţii noastre faţă de oraşul în care ne desfăşurăm activitatea de peste 10 ani. Sperăm ca un număr cât mai mare de bistriţeni să viziteze acest târg şi să profite de oferta bogată de apariţii editoriale ale celor mai importante edituri din România. Winmarkt a mai colaborat cu Bookland şi în alte oraşe din reţeaua sa de centre comerciale şi putem garanta pentru succesul pe care acest târg îl are oriunde îşi deschide porţile”, afirmă Marius Cristian Ionescu, Director Marketing la Winmarkt Măgura Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5