Cărare printre stâncile vieţii

Profesor Rafila Mureşan

Proaspăt ieşit de sub lumina tiparului, cu tuşul abia uscat pe paginile volumului de poezii “Nimic fără Dumnezeu”, al doamnei Maria Blaga, aşteaptă cu emoţie şi bucurie ziua lansării. Atunci se va semna certificatul de recunoaştere al intrării autoarei în marea familie a poeţilor bistriţeni, iar cartea se va aşeza pe raftul bibliotecilor.

          Numele său este cunoscut de mai mult timp, ca interpretă de muzică populară, moştenire luată din ladă de zestre a bunicului dinspre mamă. Acum ne apare, în ipostaza de poetă, luminată de experienţa acumulată, că muzica ajunge mai uşor la inima omului însoţită de vers.

Poezia doamnei Maria Blaga izvorăşte dintr-o colaborare adâncă, sinceră şi permanentă cu Dumnezeu, prin care îl obliga să-i dea răspuns frământărilor sale legate de infinitul vieţii. Răspunsul n-a întârziat.

Căzută în abisul deznădejdii, mână nevăzută a Părintelui Ceresc a ridicat-o iar pe culmea muntelui aducând-o printre cei dragi.

Atunci a înţeles care este menirea ei aici şi adevăratul drum al vieţii sale. De aceea versurile îi sunt mulţumire şi recunoştinţa îndreptate spre Împăratul Slavei, prin cuvinte simple, dar de o profundă simţire, care îi scot la lumina aceste sentimente.

          “Nimic fără Dumnezeu” este mesajul verificat de către călătorii prin această lume, în care totul este efemer şi eternitatea se câştigă, doar prin credinţă şi muncă.

Credinţa în Dumnezeu primită în familie şi probele de foc, prin care a trecut i-au confirmat acest adevăr atenţionându-i cu severitate pe cei ce trec reci şi sfidători pe lângă sfintele biserici.

          Conţinutul textelor divulga inspiraţia Divină, fără echivoc. Însăşi autoarea mărturiseşte, că versurile au curs ca şi cum o voce i le-ar fi dictat.

          Scânteia Divină i-a aprins candela iubirii pentru Dumnezeu, pentru semeni, faţă de patrie, dar şi faţă de viaţă alături de copii. Unele dintre poezii sunt texte pentru pricesnele, pe care le cântă cu mult patos.

          Mia, cum i se spune s-a născut la Rusu Bârgăului, aşezare binecuvântată de Dumnezeu, într-o familie de foarte buni gospodari, apreciaţi credincioşi, apropiaţi bisericii, care iubesc glia, credinţa şi pe cei trei copii.

A urmat cursurile la Şcoala „Vasile Rău Bob Fabian” din localitatea natală, de unde apoi a plecat la Bistriţa…

          În acest moment unic din viaţa ei, trăiesc o dublă bucurie referindu-mă la această reuşită, pentru care o laud şi prin care a făcut cinste comunităţii noastre.

          Te felicit!

          Să rămâi consecventa cărării vieţii ce ţi-ai deschis!

Comentarii

29/11/17 17:48
Maria Blaga

Va multumesc inca odata ziarului Rasunetul care a ti demonstrat nu numai acum ci in decursul anilor,profesionalismul de care dați dovada ,pentru fiecare aveti un cuvant innaltator,act de omenie si de dăruire fata de tot ce nseamna cultura .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5