Când te duci în întâmpinarea ucigaşilor tăi…

Grigorie Ghica al III-lea a domnit în Moldova secolului al XVIII-lea, într-o vreme când imperiile austriac, otoman şi ţarist îşi intersecatu interesele agresive deasupra Ţărilor Române. Se temea cel mai mult de Austria, care era cea mai aproape. Şi avea dreptate să se teamă de tendinţele ei expansioniste. El a domnit în două rânduri, primind domnia de la turci şi plătind tribut. La un moment dat, Austria a ajuns la o înţelegere secretă cu Rusia, să pună mâna pe Bucovina (cu Cernăuţii la care Eminescu va şi merge la şcoală mult mai târziu). Grigorie-vodă Ghica s-a împotrivit, plângându-se la Poartă. Dar, ca să nu le strice planurile, Austria puse la cale înlăturarea lui de la domnie şi dând daruri mari la poartă, obţinu ca voievodul moldav să fie mazilit şi…asasinat.

Un kapugibaşa, cu 40 de bostangii (asasini de profesie), sosi la Iaşi unde, după ce fu primit de domnitor, se cază într-o altă locaţie la Iaşi, unde plănui cum să facă să-l asasineze. Au luat parte la sfat doi medici -unul străin, Fotachi şi unul român Gavrilachi şi doi boieri români trădători. Aici făcură un plan mârşav. Kapugiul să se prefacă bolnav, chiar pe moarte, iar cei doi medici să se ducă la vodă să-i spună cât de „bolnav” este şi să-i sugereze o vizită. Aşa şi făcură. Cei doi doftori se duseră la vodă şi-l minţiră arătând că turcul o fi chiar pe moarte. „Nu cred că mai apucă ziua de mâine..E galben ca chitra, e rău de tot.” De mila trimisului de la Poartă, că aşa e românul, milos, vodă porunci să înhame caii la trăsură. Doamna, slugile, sfetnicii îl rugară cu lacrimi să nu se ducă, bănuind cine ştie ce primejdie, dar vodă nu luă în seamă sfaturile, precum nici Cezar în acel martie al anului 44 înainte de HRISTOS. Urcă în trăsură, dar la poartă, caii nu mai voiră să iasă. Surugiii i-au bătut rău de tot cu bicele, i-au împuns în coaste, şi nemaiputând răbda, bietele animale s-au aşezat jos pe pământ, se vede pregătite să moară.

Grigorie-vodă fu nevoit să o ia pe jos, urmat de câţiva sfetnici. Ajungând, ei fură opriţi la poartă şi vodă poftit să intre. De cum intră şi se aşeză în faţa kapugiului, acesta-i aruncă pe umeri năframa neagră şi strigă sălbatic: ”MAZÂL! HAIN!”. „ Un bostangiu ce stătea în spatele lui îi dădu între umeri o lovitură de jungher ce-l răni de moarte. Îndată, cei 40 de bostangii se aruncară asupră-i cu hangerele să-l junghie- povesteşte Mihail Kogălniceanu. Atunci se începu o luptă teribilă între un om cu mâinile goale şi cei 40 de ucigaşi ai săi. Rezistă eroic şi luând un hanger din mâinile unui bostangiu se apără, ucigând opt dintre ei, dar în urmă, după o luptă grozavă, năvăliră toţi odată cu cuţitele şi le înfipseră în trupul său, apoi îl aruncară gol în curte.” Era 1 septembrie ale anului 1777.

Creştinii au luat trupul plin de răni şi sânge şi l-au îngropat cu multă cinste şi plângere la biserica „Sfântul Spiridon”, unde se oddihneşte şi azi iubitorul de ţară Grigorie-vodă Ghica-încă o pată intunecată în istoria neamului său fără de noroc”- cum spunea N. Iorga.