Campionatul naţional de Carcassone, duminică, la Bistriţa

Pentru prima oara campionatul national al jocului medieval de strategie Carcassone ajunge la Bistrita. Prima etapa din acest sezon va avea loc pe data de 1 Iulie 2012 in cadrul Serbarilor Bistritei Medievale si se va desfasura intr-un cort special amenajat pe pietonalul Liviu Rebreanu.
Orasul medieval fortificat Carcassone din sudul Frantei l-a inspirat pe autorul Klaus-Jürgen Wrede al carui joc a fost votat in anul 2001 „Spiel des Jahres” (Jocul anului). Între timp „Carcassonne” a ajuns în vârful topurilor de jocuri în peste 15 ţări – acest fapt însemnând peste 3 milioane de exemplare vândute.
Cartonaşele Carcassonne dezvăluie un fascinant peisaj medieval. În acest cadru jucătorii construiesc cu ajutorul pătratelor o întreagă reţea de oraşe, străzi, pajişti şi mănăstiri. Mai mult decât atât, fiecare jucător are la dispoziţie 7 supuşi care pot fi plasaţi ca tâlhari sau cavaleri, ţărani sau călugări, în aşa fel încât să aducă cât mai multe puncte. Un cavaler orăşean aduce evident mai multe puncte decât unul de la ţară, dar să nu uităm că şi construcţia unui oraş durează mult, iar cavalerul nu valorează nimic până la terminarea construcţiei.
La prima etapa a campionatului din 2012 gazduita de Bistrita poate participa orice persoană de cetăţenie română cu vârsta minimă împlinită de 8 ani. Minorii sub 16 ani trebuie să fie însoţiţi de un tutore, atât la fazele locale cât şi la cea naţională. Fiecare jucător va juca trei partide la fazele locale, cu adversari diferiţi pentru fiecare joc. Se va juca cu jocul de bază Carcassonne, fără extensii. 25% dintre participanţii fazelor locale se pot califica la faza naţională. La faza naţională a Campionatului va fi desemnat reprezentantul României la Campionatul Mondial de Carcassonne 2012, şi anume primul concurent din ordinea clasamentului care poate să participe la Campionatul Mondial de Carcassonne 2012 în Essen, Germania la data de 21 octombrie 2012.
Cei interesati sunt rugati sa trimita e-mail la adresa [email protected] in urma caruia vor primi regulamentul complet al campionatului. Pentru a se familiariza cu jocul, sambata 30 iunie, se vor organiza partide demonstrative si jocuri de initiere, în cortul medieval care va fi instalat în zona Scenei mici, de pe Pietonal.
Serbările Bistriţei medievale 2012 sunt organizate de Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” şi de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală.
Sponsori principali: Record, M.I.S. Grup şi LEONI. Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul www.bistritamedievala.ro

Florin Săsărman

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5