Elevii Şcolii Generale „Mihai Eminescu” Năsăud

Bucătari pentru o zi din Săptămâna Educaţiei Globale

Săptămâna Educaţiei Globale la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Năsăud s-a încheiat vineri, în urma unor activităţi complexe, interesante şi educative. Sub genericul „Hrană pentru toţi”, tematica acestei ediţii, clasele I-IV, împreună cu cadrele didactice din şcoală, au organizat o expoziţie cu produse şi diverse sortimente culinare, având drept ţintă conştientizarea şi educarea elevilor (şi nu numai) în spiritul unui mod de alimentaţie sănătos, bazat pe fructe şi legume, dar în acelaşi timp, fiind un prilej de aprofundare a unor obiceiuri şi tradiţii culinare româneşti sau a altor popoare.

De la târgul de produse expuse pe holul etajului unu al Şcolii, fiecare a putut cumpăra aproape tot ce şi-ar fi dorit, predominând produsele bio frumos prezentate, putând „bate” orice bucătar cu ştaif. Cu banii rezultaţi din vânzări, elevii vor face excursii cu autocarele spre a cunoaşte frumuseţile patriei”, ne-au informat directorii şcolii, prof. Bogdan Spiridonică şi Ştefan Kovacs. Dar, iată şi protagoniştii care s-au străduit să încheie atât de reuşit Săptămâna Educaţiei Globale cu tema: „Hrană pentru toţi”: elevii clasei I A, învăţătoare Anuţa Ina Kovacs; I B, Ionela Vasile; I C, Mihaela Coruţiu; II A, Adela Mureşan; II B, Crina Buzzi; II C, Ionela Bidică; III A, Elenuţa Timiş; III B, Mariana Burduhos; IV A, Mariana Mureşan. Elevii cercului „Genţiana”, sub coordonarea profesorilor Dorina şi Ştefan Buia au gătit în curtea şcolii, gulaş la ceaun, ademenind toţi trecătorii cu mirosul îmbietor. Toţi participanţii la acţiune s-au dovedit buni bucătari, buni comercianţi chiar, reuşindu-se captarea interesului elevilor care au participat cu multă dăruire şi pricepere, în ciuda vârstei lor fragede.

Trebuie să specific, la cererea doamnei învăţătoare Anuţa Ina Kovacs de la clasa I A, că toate produsele realizate de ei le vor dona cadrelor didactice pensionate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5