Contradicţii

Bolnav, deraiat mental şi să te mândreşti că …eşti

Luna lui mai cunoaşte de câţiva ani, în capitală deocamdată, încercările celor care sunt abateri de la natură, de la starea obişnuită şi firească de sexualitate a fiinţei umane, ieşind în faţă şi pretinzând că starea lor este de sănătate şi normalitate: homosexuali, lesbiene, transsexuali şi alte denominaţiuni sodomiste.

Poporul roman- bland, tolerant cu multe- se oripilează în faţa acestor manifestări, conştientizând că ele sunt abateri de la starea normală, sunt o boală, aşa cum sunt de părere şi majoritatea psihologilor şi Biserica(Immanuel Kant recunoscându-i şi el expres sarcina moralităţii). A nu înţelege că eşti bolnav şi că societatea aşteaptă răbdătoare vindecarea ta, precum declară Biserica Ortodoxă, ba încă a ieşi în stradă să te dai mare nu este decât o sfidare prostească a bunăvoinţei societăţii, care apare maculată de un astfel de comportament. Ce am spune dacă bolnavii din spitale ar ieşi îmn stradă şi s-ar declara sănătoşi, neavând nevoie de sănătate? Stările de anormalitate persistentă au cerut de la începuturile lumii o carantinizare. Orice deviere: fie busolă, fie comportament, fie sănătate, pretinde corectare. Intrarea în Europa aduce şi la noi presiuni pentru ca astfel de de maladii să fie recunoscute official ca normale, deşi această parte vestică de continent pedepsea asemenea comportamente moral şi chiar penal în urmă cu doar cincizeci de ani. Stări care duc la crime înfiorătoare, la tensiuni paroxistice între aşa-zişii”parteneri”

De la începuturile lumii, societăţile cu un nivel ridicat de civilizaţie materială au cunoscut o decădere de neoprit în plan moral, ceea ce a dus la prăbuşirea lor. În porţile cetăţilor lor au bătut popoare zis ”barbare”, dar cu o viaţă morală sănătoasă.

Dumnezeu a pedepsit năprasnic Sodoma şi Gomora pentru perversiunile ce le-a dus faima nenorocită peste veacuri, spre a fi un exemplu pentru totdeauna. Nepăsătoare la asemenea severe avertismente, societăţile occcidentale, mustind de libertinism în locul unei democraţii sănătoase, vor să pervertească şi Estul, impunând legi şi comportamente aberante, asemenea celor ce se implementează tot mai scandalos acolo.

Nefiind suficient participanţi la marşul gay în capitală, abia ceva peste sută cu simpatizanţi cu tot, iată că ambasadori din Marea Britanie, Olanda, Suedia şi… Cehia(!) găsesc de cuviinţă a încălca statutul diplomatic, coborând în stradă, sfidând credinţa şi tradiţiile sănătoase ale poporului român. Acest comportament este nu doar nerecomandat ci nepermis reprezentantului unui stat într-un alt stat, o abatere grosolană de la toate statutele ambasadorilor. Şi pentru ce cauză!! Nu ştim să fi fost chemaţi la ordine, cum era firesc într-o ţară demnă, spre a se explica la Ministerul de Externe. Îşi închipuie oare aceşti inconştienţi ambasadori cum va arăta viitorul planetei când astfel de comportamente s-ar generaliza precum doresc atât de inconştienţi? La rădăcina unui astfel de copac ce răspândeşte duhoare stă securea lui Dumnezeu, a acelui Dumnezeu de care ei nu se sinchisesc azi. Şi nici de iad, cu înfricoşătoarele pedepse ce-i aşteaptă pentru veşnicie.

Lipsa de adeziune făţişă a oamenilor politici de la noi la amintitele manifestări este un semn bun oarecum, dar în afara ţării, europarlamentarii noştri se alătură făţarnic şi repede celor ce nu doar că tolerează ci şi promovează la Strassbourg prin legi deviaţiile sexuale-respectiv PSD-ul, PNL-ul, UDMR-ul. PDL-iştii sunt singurii consecvenţi şi corecţi în a se opune cu tot curajul feluritelor acte ce promovează european sodomismul.

Lumea în care trăim este un câmp de bătălie în care oştile demonice ale întunericului vor să distrugă tot ce e bun şi luminos. Fără să înveţe nimic din curgerea sutelor şi miilor de ani, Occidentul de azi nu vede teribila sabie a lui Damocles- atârnând abia de un fir de păr asupră-i- cu astfel de viaţă depravată pe care o promovează agresiv şi care a prăbuşit state falnice şi mari imperii de-a lungul şi latul istoriei. Ne închipuim oare că acum, în noul mileniu ar putea fi altfel?

Trăim timpuri în care societatea nu mai este doar un loc pentru dezvoltarea personalităţii, ci şi un loc de distrugere a ei, de pervertire.Voi părinţi şi mame, aveţi grijă de copiii, de adolescenţii voştri, ca nu cumva să vi se sfâşie inima de durere pentru destinul lor!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5