Becleanul, printre singurele oraşe din Transilvania unde Ponta a câştigat la scor

Oraş mic, dar cu mobilizare mare (56 la sută prezenţă la urne), Becleanul nu-şi dezminte nici de această dată orientarea de stânga care l-a consacrat în şirul evenimentelor electorale de după anul 2000, remarcându-se acum în peisajul transilvănean printre singurele - dacă nu chiar unicul - unde candidatul social-democrat a câştigat la scor bătălia pentru preşedinţia României, opunându-se categoric trendului de dreapta conturat de această dată în Ardeal. Cu circa 44 la sută voturi obţinute, Victor Ponta l-a întrecut cu peste şase procente pe contracandidatul de la ACL, Klaus Iohannis, depăşind în acelaşi timp sufragiile adjudecate de PSD la Beclean la ultimele două alegeri prezidenţiale. Faţă de Adrian Năstase (în 2004) şi Mircea Geoană (2009), Victor Ponta a crescut, la Beclean, cu aproximativ 400 de voturi, clasându-se mult peste cel care l-a înfruntat pe Traian Băsescu în urmă cu cinci ani, când a reuşit să convingă, în primul tur de scrutin, 35 la sută dintre participanţii la procesul electoral. Şi la nivel de judeţ oraşul de pe Someş a făcut notă distinctivă, izbutind să compenseze din câştigul avut de Klaus Iohannis în municipiu, la Năsăud şi la Sângeorz-Băi. Al treilea clasat a fost, aici, Kelemen Hunor (7 la sută), urmat de Elena Udrea (3 la sută) şi Monica Macovei (3 la sută), respectiv Călin Popescu Tăriceanu (2 la sută).
Mulţumit de confirmarea politică venită de la Beclean, primarul Nicoloae Moldovan, prim-vicepreşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud, e încrezător în victoria finală şi consideră că turul al doilea îl va da în mod indiscutabil preşedinte pe Victor Ponta, care nu are cum să piardă în condiţiile unui avans de 10 procente avut la nivel naţional. Pe de altă parte, edilul arată cu degetul spre cei “foarte mulţi (370) aduşi - nu se ştie de către cine - să voteze la Beclean pe listele suplimentare”, din comune, oraşe şi judeţe limitrofe precum Bistriţa, Cluj şi Maramureş, spre deosebire de alte scrutine când în jur de o sută de persoane din alte localităţi îşi exercitau aici dreptul de a alege.

Comentarii

03/11/14 11:40
cristina daniela

totul datorita primarului nostru nicolae moldovan cu care ne putem mandrii bvooo

03/11/14 12:02
Vizitator

Toate masinatiunile PSD-iste, intre care "Ordonanta traseistilor" si desele vizite ale lui Ponta la Bistrita, au avut efect invers, in ciuda sperantelor unor nulitati precum chelnerul Raducu. Se pare ca lui Raducu i s-a atrofiat simtul realitatii. Iata ce declara presedintele CJ, in presa locala in urma cu 2 saptamani: “Sunt încrezător că pentru prima dată, în judeţul Bistriţa-Năsăud, candidatul Partidului Social Democrat, de data aceasta într-o alianţă electorală cu UNPR şi PC, va câştiga alegerile. Voi câştiga alegerile şi am fost pregătit fără provocări să le câştig. Vă mărturisesc că de mic îmi place să câştig. (…) Sunt pregătit să câştig, pentru prima dată, cu colegii mei, alegerile pentru funcţia de preşedinte, în judeţul Bistriţa-Năsăud.” Rezultatele finale, la sfarsitul primului tur al alegerilor prezidentiale 2014 in judetul BN au fost castigate de Klaus Iohannis cu 44,68%, Victor Ponta situandu-se pe locul doi cu 36,28%. Este de mentionat faptul ca in orasele din judet a castigat detasat Klaus Iohannis, cu exceptia orasului Beclean unde s-a impus Victor Ponta.

03/11/14 22:11
roby

Trebuia sa aiba si Ardealul moldovenii si oltenii lui...Poate va treziti la turul 2.Felicitari beclenarilor care l-au votat pe K.Johanis.

04/11/14 01:08
Ana

CUM SA VOTEZI UN HOTI SI UN CORUPT !!!! DIN AIA SUNTE-TI SARACI CA VOTOTI UN HOTI OAMENII DIN TOATA ROMANIA URASC COMUNISTII SI VOR SA SCAPE DE EI CA DE 20 DE ANI DIN RAU IN MAI RAU SI VOI VOTATI IN CONTINUARE !!!

04/11/14 01:51
RUSINE BECLEAN!

Se poate asa ceva? se vede ca Beclenutul nostru nu mai scapa de prostie.

05/11/14 17:32
dan

greu o sa o duca becleanul daca iasa Johannis!!! A facut treaba foarte buna Moldovan la beclean..pot spune ca e al doilea primar dupa Johannis in topul preferintelor mele...dar e vorba doar de un orasel nu de o Romanie !!!!nu poti vota cu Ponta ca a facut treaba buna in beclean primarul PSD-ist

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5