Băile Figa, încă un sezon estival reuşit

Bine administrate de către Primăria oraşului Beclean, Băile Figa au avut și în vara anului 2022 un sezon estival de succes. Cu aproximativ 10.000 de turişti în fiecare sfârșit de săptămână însorit, parcul balnear ,,Băile Figa”, aflat de 3 kilometri de centrul orașului Beclean își consolidează an după an locul fruntaş pe piața serviciilor cu profil balnear şi turistic disponibile în Transilvania.
Staţiune turistică a oraşului Beclean, Băile Figa pot să acopere toate gusturile și vârstele – de la cei interesați de divertisment şi relaxare, la persoane dornice de cure cu nămol și ape sărate.
Parcul Balnear cu aqualand a avut şi în vara acestui an turişti din toată ţara care au ales Băile Figa pentru petrecerea vacanţelor, a concediilor şi a timpului liber, spre mulțumirea proprietarilor de pensiuni care au de câștigat din investiția cu care au pariat pe succesul parcului balnear.
Ridicată cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, şi aflată permanent în extindere a facilităţilor turistice, a ofertelor de relaxare şi divertisment, ca urmare a eforturilor şi a strategiei de dezvoltare a administraţiei publice locale, stațiunea întinsă pe 15 hectare a schimbat în doar câțiva ani viața orașului de pe Someș, asaltat de turiști în fiecare vară, din 2010 încoace.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5