Aquabis, precizări despre proiectele în rețele de apă/canalizare din Bistrița: 9,7 milioane lei din surse proprii investiți în 2023-2024!

Comunicat de presă

            Pentru o informare corectă a opiniei publice ca urmare a declarațiilor susținute de către primarul municipiului Bistrița, Aquabis SA face următoarele precizări cu privire la motivele care au condus la întârzierea implementării Master Planului de apă și canalizare, precum și la investițiile alocate municipiului din surse proprii și prin programe de investiții cu finanțare europeană:

            Prin adresa Aquabis cu Nr. 2608/19.10.2021, compania noastră a înștiințat Primăria Bistrița cu privire la faptul că aceasta nu a pus la dispoziție documente care să ateste apartenența la domeniul public al străzilor transmise inițial pentru a fi incluse în Master Planul de apă și canalizare aferent municipiului Bistrița. Este important de menționat faptul că apartenența la domeniul public al străzilor este o condiție indispensabilă pentru obținerea finanțării din fonduri europene. Prin intermediul aceleiași adrese s-a adus la cunoștința Primăriei Bistrița faptul că în absența unui răspuns prin care să fie clarificată situația juridică a terenurilor, Aquabis nu poate înainta procedura de obținere a avizelor și a autorizaților de construire necesare și, în consecință, nu se poate lansa procedura de licitație aferentă contractului de lucrări CL2.

            În anul 2022, prin adresa cu Nr. 1858/04.05.2022, compania de consultanță în implementarea proiectului a transmis către Aquabis o ediție revizuită a contractului de lucrări CL2, luând în considerare noua valoare de deviz rezultată ca urmare a modificărilor solicitate de JASPERS (entitate a Comisiei Europene care expertizează proiectele) respectiv de eliminare a anumitor străzi din aplicație. La data adresei, nu exista rezoluție din partea JASPERS pentru aprobarea reabilitărilor propuse pentru municipiul Bistrița, astfel că prestatorul nu își asumă riscul lansării procedurii de licitație pentru contractul de lucrări CL2.

Acordul Primăriei Bistrița pentru realizarea lucrărilor ce afectează terenurile aparținând domeniului public al municipiului a fost comunicat societății Aquabis la data de 25.07.2022, iar la data de 27.10.2022 a fost eliberată Autorizația de construire.

            Prima licitație de execuție a fost demarată la data de 27.07.2022, licitație la care s-au prezentat 2 firme care ulterior s-au retras invocând valoarea sumei licitate. Având în vedere faptul că la următoarele licitații nu au existat firme participante, s-a luat decizia de mărire a sumei licitate, astfel că la ultima licitație care a fost demarată s-au prezentat 2 firme. Raportul procedurii va fi finalizat la data de 15.02.2024.

            Menționăm, de asemenea, faptul  că Aquabis a executat lucrări în avans pe străzi care se suprapun proiectului Primăriei, după cum urmează:

-          pe strada General Grigore Bălan: lucrări în valoare de 1.287.000 lei

-          pe strada Calea Moldovei: lucrări în valoare de 180.000 lei

-          pe strada Tărpiului: lucrări în valoare de 423.000 lei

-          pe strada Gării: lucrări în valoare de 30.000 lei

Toate aceste valori au fost asigurate în integralitate din surse proprii ale societății Aquabis SA.

De asemenea, pe Bulevardul Decebal pentru a nu întârzia lucrările executate de către constructor, s-a reproiectat investiția pe spațiul verde. Valoarea lucrării este de 3.107.672 lei.

            Mai mult decât atât, Aquabis are în derulare în perioada 2023-2024 lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în municipiul Bistrița din surse proprii în valoare de 9.794.512 lei.

            În continuare, Aquabis își arată totala deschidere și disponibilitate de colaborare cu orice beneficiar al proiectelor de investiții locale, ca partener egal și loial interesului public.

 

                                     SERVICIUL RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA                                                                                                                                                                                                    

Comentarii

18/01/24 15:28
Iuliu

Pentru o informare corectă a opiniei publice, la Bistrita nu există o corelare a lucrărilor de asfaltare cu cele de inlocuire a retelelor de utilităti. În conferința de presă, primarul Ioan Turc a precizat că a primit asigurări atât de la Aquabis cât si de la Radu Moldovan că rețelele de apă de pe Bulevardul Decebal vor rezista până la implementarea Master Planului de Apă și Canal dacă se asfaltează peste cele vechi. De asemenea s-a stabilit de comun acord ca schimbarea rețelelor de apă și canal din zona bulevardului Decebal care face parte din Master Planul Aquabis-ului, să se facă fără a sparge carosabilul pentru înlocuirea rețelelor, urmând ca acestea să fie mutate pe zona de trotuare și pe spațiul verde.
Prin urmare vina pentru avaria produsă la reteaua de apă de pe Bulrvardul Decebal aparține deopotrivă Aquabis-ului și nu doar primăriei Bistrita.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5