ANCPI: Discuții pe tema accelerării lucrărilor de cadastrare cu finanțare europeană, cu primari, notari, prestatori

Comunicat de presă

Reprezentanții a 17 primării din județul Bistrița-Năsăud, notari, prestatori, reprezentanți ai Asociației Comunelor din România (ACoR), ai organizațiilor profesionale, ai OCPI Bistrița-Năsăud, precum și ai ANCPI au participat la ultimul workshop organizat de ANCPI în anul 2022, în cadrul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. Acesta prevede realizarea înregistrării sistematice a proprietăților cu fonduri europene, prin POR 2014 – 2020, în 660 de UAT-uri situate în zonele rurale ale României.
Cei peste 40 de participanți au vorbit despre importanța comunicării între toate părțile implicate în realizarea cadastrului la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale. Totodată, primarii și prestatorii au expus situațiile cu care se confruntă pe teren și au oferit soluții pentru accelerarea lucrărilor.
Workshop-ul a fost moderat de Ileana SPIROIU, managerul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5