Amintiri despre anii de şcoală

Ne apropiem de marele eveniment marcat de naşterea Liceului Graniceresc Năsăudean. Slujitorii şcolii şi foştii elevi împărtăşesc momente din bogata lor experienţă de viată.
În amintirile lor pline de sinceritate şi căldură, de o deosebită frumuseţe evocă anii de şcoală, vorbind cu pasiune despre dragostea pentru învăţătură, care le-a îndrumat primii paşi spre realizările de mai târziu, drumul lor către cristalizarea pasiunior.
Tuturora le sunt vii în suflet îndemnurile profesorilor de a se dărui unor idealuri înalte, prin ceasuri de frământări şi căutări de răspunsuri în faţa problemelor vieţii, bucuriile primelor „mari” descoperiri ale adolescenţei.
Năsăudenii au cu ce se mândri, cu Liceul Grăniceresc care i-a săltat de-a lungul timpului, exprimând emanciparea prin cultură şi întrupare a adevărului.
Liceul năsăudean în cei 150 de ani de viaţă a limpezit probleme de ansamblu prin coordonate ferme şi aspecte de detaliu din istoria de ieri şi de azi a oraşului. Mulţi oameni din Ţara Năsăudului şi nu numai au pe buze cuvintele: „Sunt mândru că am fost elev al Liceului Grăniceresc Năsăudean”. Liceul pentru ei înseamnă patria din vremi imemoriale, iar cei care i-au trecut pragul au fost colpeşiţi de o lăuntrică şi tainică bucurie şi măreţie.
Liceul a fost pentru mulţi un cosmos întreg, o întruchipare istorică a vieţii. Aici s-au îmbogăţit sufleteşte mulţi dintre cetăţenii patriei, unde li s-a decshis cerul având o nouă rânduială spirituală.
Îmi amintesc de un grup de elevi sălăuani care faceau naveta pe jos, îmbrăcaţi în opinci şi sumane ţărăneşti pentru a răzbi frigul dimineţilor de iarnă. Veneau zi de zi în grup şi nu au întârziat niciodată. În mintea lor şi-a făcut loc ambiţia şi o curiozitate nestăpânită, vroiau să ştie tot. Desigur, erau tentaţi şi spre distracţii, dar erau obişnuiţi să facă totul cu măsură. Şi eu făceam naveta dintr-un sat de peste râu dar eram de unul singur. Îmi plăcea în compania lor prin faptul că aveam preocupări şi tradiţii apropiate, având fiecare ca simbol casa ţărănească cu toate acareturile specifice şi activităţile gospodăreşti la care toţi erau împlicaţi.
Din grupul sălăuanilor făceau parte: Mutu Vasile, Coruţiu Teodor, Checicheş Viorel, Ceuca Login, Tiberiu şi Dionisie Piciu şi Ceuca Grigore, copilul minune, care în toţi anii de şcoală a obţinut note maxime, la toate obiectele. Spre bucuria lui şi a şcolii, spre finele ultimei clase de liceu a apărut un Decret în favoarea elevilor eminenţi, de a intra la facultate fără examen. De acest decret a beneficiat şi sălăuanul Ceuca Grigore ce a slujit o viaţă ca medic la Satu Mare.
Penultima sală spre secretariat era populată cu 54 de elevi, 50 băieţi şi 4 fete, clasa profesorului Gavril Mănarcă şi apoi a tânărului profesor de matematică Gavril Tulai, dascălul care ne-a învăţat matematica şi pot spune cu încredere că tot ce am învăţat în scoală mi-a fost util cândva şi la ceva. Iată un profesor „rău” cum era de fapt şi cel de limba română Octavian Ruleanu, care ne-a dezvoltat gustul pentru frumuseţea limbii şi literaturii noastre, ne-a pus cartea de lectură în mână şi ne-a ajutat să facem o deosebit de interesantă excursie în lumea operelor literare create de clasicii noştrii şi de clasicii literaturii universale.
Le mulţumim dascălilor pentru această „răutate” care ne-au orientat spre munca de creaţie, dându-ne vaste cunoştinţe, cât şi fantezie, îndrăzneală şi curaj. O dovadă că profesorii liceului sărbătorit au fost dublaţi de oameni de cultură. Îmi amintesc de dascălii: Deleanu, Man, Lipan, Rebreanu Liviu, Sohorca Silviu, Viehman Iosif, Catarig Emil, Crăciun Anton care niciodată nu au lipsit de la ore şi au avut tactica pedagogică de a stăpâni bine acea clasă numeroasă, cât două clase de azi. Datorită lor am câştigat şi noi personalitate, ridicându-ne valoarea proprie.
Anii de şcoală petrecuţi la Năsăud au fost anii iniţierilor şi pentru Vasile Ştirbu, Ştefănescu Pompei, Zărnescu Horaţiu, Totoy Ştefan, Dindelegan Dorel, Seni Ioan, Cocean Melente, Tohati Toma, Bufu Ioan, Vasile Tutula, Găurean Nicolae, Acu Dumitru, Pompei şi Cătălin Raus, Dănilă Oana sau pentru copilul de pe Valea Caselor, Emil Nistor care a vieţuit în şcoală câteva decenii. Aici a parcurs anii de şcoală şi după absolvirea Facultăţii de Fizică a slujit la catedră până la pensionare şi pe drept cuvânt poate fi numit „omul şcolii”. În aceaşi categorie includem şi pe Rebreanu Gavril, Munteanu Dumitru, Clapa Iustin sau Horoba Axente care s-a retras la poale de Ţibleş, slujind cu onoare ca dascăl satul natal.
Contactul permanent cu cartea i-a orientat pe mulţi elevi năsăudeni din toate generaţiile, spre fapte demne şi caractere frumoase care nu au putut să admită să trăiască în lumea îngustă a mediocrităţii.
Pot spune cu hotărâre că şcoala pe care la început de octombrie o aniversăm este un laborator de sentimente şi de solidaritate umană, locul unde s-au legat prietenii care durează toată viaţa.