Aducerile-aminte : CENTENAR GELLU NAUM

Ca un copil cu urechile lipite de ceafă zăceam într-un pat Din când în când
venea cineva deschidea fereastra Când pleca păsările năvăleau în odaie
Îmi aduceau apă îmi răcoreau fruntea Odată a venit pasărea-mireasă cu
pleoapele arse de arşiţă

cine eşti tu(mă întreba) cu un ochi mai albastru mai trist Cine eşti tu care zbori
fără aripi gătit cu haine de rândunică Şi ce cauţi aici între ceaţă şi ceaţă
unde ochii mei te privesc ca de safir

corul de păsări cânta se rotea pe deasupra noastră când au năvălit în cameră
veghetoarele cu ciomege Mulţi corişti au căzut ele îi înghiţeau cu pene
cu tot doar oasele încercau să şi le scoată din gură cu degetele

noi doi am scăpat şi de atunci vieţuim tăcuţi
în ungherele cele mai neumblate ale clădirei

camera 417