Activităţi filantropice desfăşurate de tineri în Parohia Telcişor

Pr. Ovidiu Tofan

În primele două săptamani din Postul Mare, în Parohia Telcișor din Protopopiatul Năsăud, s-au desfășurat o serie de acțiuni filantropice în care au fost implicați credincioșii parohiei și mai ales tinerii și copiii beneficiari ai proiectelor educative implementate la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din parohia amintită.

Pentru a continua tradiția din anii precedenți, 26 de tineri și copii sub îndrumarea preotului Tofan Vasile Ovidiu, parohul din Telcișor, au luat parte în acest început de primăvară, la derularea unor activități filantropice concretizate prin ajutorarea unor credicioși în vârstă din Telcișor dar și a unor persoane asistate din diferite instituții ale județului Bistrița-Năsăud.

„Toate aceste acțiuni ale tinerilor și copiilor ortodocși telcișoreni, se desfășoară în concordanță cu un nou concurs organizat la nivel național de Patriarhia Română, intitulat Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine”; ne-a spus părintele Ovidiu Tofan. În acest sens, pentru activitățile desfășurate în Telcișor, tinerilor și copiilor implicați, li s-a vorbit despre Sfânta Euharistie și care sunt implicațiile ei în viața tânărului creștin. Toți aceștia s-au spovedit iar în Duminica a II-a din Post, în straie de sărbătoare specifice „Văii Telcișorului”, s-au impartasit cu Sfintele Taine, explicându-li-se că toate acțiunile lor filantropice vin ca o aplicare a învățăturii lui Hristos în viața de zi cu zi .

În vederea strângerii de fonduri, tinerii au colaborat cu instituțiile locale iar cei mai talentați au participat la atelierele de creație desfășurate în lăcașul de cult, unde au confecționat mărțișoare, felicitări și alte obiecte specifice acestui anotimp, pe care le-au vândut credincioșilor.

Pentru a face o bucurie unor persoane vârstnice și singure, din sumele adunate, tinerii și copiii au achiziționat diferite produse alimentare și nealimentare pe care, împreună cu preotul lor, le-au împărțit celor amintiți.

Prin activitățile noastre, luminate de Sfânta Cuminecătură, am căutat ca prin tinerețea noastră să aducem o rază de bucurie și speranță unor oameni încercați de suferiță și singurătate”; a declarat Danci Floricica Dorina, participantă la proiect.

Întregul program filantropic al Parohiei Telcișor va continua pe tot parcursul Postului Mare prin vizitarea Preventoriului TBC din Ilișua, a Centrului pentru Persoane Vârstnice din Nușeni și se va încheia printr-o vizită duhovnicească la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Țara Năsăudului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5