Accident între o mașină și o căruță, la Poiana Ilvei! O femeie în stare de inconștiență

În această seară, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz Băi au intervenit pe Drumul Județean 172D, în Poiana Ilvei, la un accident rutier.

La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din Poiana Ilvei a intrat în coliziune cu un atelaj hipo.

În urma accidentului atât șoferul cât și conducătorul atelajului, un bărbat de 33 de ani și o femeie de 21 de ani, ambii din Poiana Ilvei au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, cabalina care tracta atelajul a decedat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatul care conducea atelajul, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz Băi în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
***
Update ISU BN: Echipajele de interventie au găsit la locul solicitării două persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale: o femeie in vârstă de aproximativ 21 de ani însărcinată, conștientă și cooperantă în momentul preluării (afirmativ prezenta episoade de pierdere de conștientă imediat după accidentul rutier).

A fost preluata de paramedici și predată echipajului de terapie intensiva mobila în vederea transportarii la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.
Bărbatul alături de care se afla în atelajul hipo prezenta o suspiciune de fractura membru superior și a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD.
Conductorul autoturismului va fi transportat la rândul sau la UPU SMURD Bistrița, prezenta un traumatism facial.

Toate cele trei victime ale accidentului rutier vor fi evacuate la UPU SMURD Bistrița.
Un echipaj de prim ajutor SMURD si un echipaj de pompieri pentru măsuri API, cu sprijinul echipajului de terapie intensiva mobila SMURD intervin pe raza localității Poiana Ilvei la un accident rutier produs intre un autoturism și un atelaj hipo.

Din primele informații, o persoana din căruță (femeie) este afirmativ inconștientă. Intervenția este în dinamică, a transmis ISU BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5